Instanța supremă a rămas în pronunțare, joi, în dosarul în care fiul senatorului Sorina Plăcintă, Andrei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, după ce avocații și procurorul au cerut rejudecarea cazului la Curtea de Apel București, din cauza lipsei de apărare de la această instanță.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a luat în discuție, joi, recursul făcut de Andrei Plăcintă împotriva deciziei Curții de Apel București (CAB) prin care a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor.
La termenul de joi al procesului, judecătorii ICCJ l-au audiat pe Andrei Plăcintă, care le-a arătat acestora că nu a avut niciun moment intenții criminale, ci doar pe aceea de a pleca din locul "famat" în care se afla. Astfel, a arătat Plăcintă, din cunoștințele sale, zona unde s-a petrecut incidentul din urmă cu doi ani este populată cu persoane care nu-și câștigă existența în mod licit, "cu femei care practică prostituția", iar teama de acest loc l-ar fi împins la acele gesturi.
Avocații lui Plăcintă au arătat instanței supreme că decizia CAB a fost luată nedrept în sensul în care clientului lor nu i-a fost asigurat un drept efectiv la apărare.
Unul dintre avocații lui Plăcintă a precizat astfel că, în faza apelului, completul de judecată a decis soluționarea căilor de atac fără prezența avocatului ales de către Andrei Plăcintă – Viorel Roș. Apărătorul lui Plăcintă a arătat că în acest fel nu s-a asigurat un drept efectiv la apărare pentru Plăcintă și că trebuie reluată judecata în faza apelului, proces la care să participe și avocații aleși ai acestuia.
Procurorul de ședință a fost de acord cu solicitarea apărătorilor inculpatului și a arătat că dosarul ar trebui trimis, pentru rejudecarea apelurilor, la CAB.
"Este adevărat că motivul (…) de recurs este admisibil, este adevărat că apelul s-a judecat în lipsa apărătorului ales al inculpatului, iar în acest el nu s-a asigurat dreptul la apărare", a arătat procurorul judecătorilor.
Senatorul Sorina Plăcintă a arătat, la finalul procesului, că are încredere în justiția română și este convinsă că se va face dreptate în cazul fiului ei.
Magistrații ICCJ au rămas în pronunțare în acest caz, urmând să ia o decizie definitivă.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















