
Un număr de 465 de persoane, față de care s-au dispus măsuri preventive, au început să fie supravegheate de polițiști, în ultima săptămână, în urma implementării noului Cod de procedură penală (Cpp), potrivit Poliției Române. Dintre acestea, 40 de persoane sunt arestate la domiciliu, pentru 420 s-a dispus control judiciar, iar alte cinci persoane supravegheate se află sub control judiciar pe cauțiune, precizează sursa citată. "Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale, au fost operaționalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul IGPR, DGPMB și IPJ-uri, precum și compartimente de supraveghere judiciară la nivelul polițiilor municipale, altele decât cele reședință de județ", mai informează Poliția Română. Aproximativ 500 de polițiști își desfășoară activitatea în cadrul acestor structuri, la nivel național. "La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost dezvoltată o aplicație informatică pentru evidența acestora și a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor față de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea la nivel național, în mod unitar, a prevederilor legale", mai arată aceeași sursă.
Conform noului Cpp, măsurile preventive sunt reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă. Noul Cod de procedură penală și noul Cod penal au intrat în vigoare la 1 februarie.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















