
Abia ieșiți din sezonul rece ca după o îndelungată hibernare, revoluționarii au început „campania de primăvară” a unor proteste menite să-i readucă în atenția opiniei publice. Luni, câteva zeci dintre ei, avându-l în frunte pe Dumitru Dincă, cel pe care prietenii îl alintă „Gogoșaru”, s-au adunat în fața sediului central al PSD, unde au solicitat o discuție cu Victor Ponta. O discuție oficială care ar fi urmat să fie centrată pe drepturile care le revin în calitatea lor de revoluționari. La un moment dat, o delegație formată din cinci reprezentanți ai manifestanților au intrat în sediul celui mai important partid din actualul arc guvernamental, unde social-democrații erau reuniți în ședința săptămânală a conducerii partidului, la care a participat și premierul Victor Ponta. Restul protestatarilor, așadar cei care au rămas la poarta PSD, au „încălzit” atmosfera scandând tot soiul de lozinci, care mai de care mai drăgăstoase și mai mobilizatoare. Ziceri „de bine” dintre care, cele mai des invocate au fost „Hoții!”, „De nu eram noi / Nu erați nici voi!”, „Noi ne-am sacrificat / Voi ați profitat!” sau deja obișnuita scandare „Noi suntem eroi!” Mai mult decât atât, revoluționarii le-au spus-o PSD-iștilor, direct și de la obraz: „Hoții”. Dar și „Noi v-am ajutat / Voi ne-ați înșelat!” În plus, ei au mai purtat și câteva pancarte. Una dintre acestea a pus, de-a dreptul, sub semnul întrebării, eficiența Revoluției din Decembrie 89: „PSD egal PCR”. O alta, la fel de acidă, a acuzat, explicit, actuala guvernare: „Ponta, Sârbu și Dragnea, genocid economic 2014”. După câtva timp, ieșind de la discuțiile purtate cu reprezentanții PSD, revoluționarul Dincă „Gogoșaru” a precizat că revendicările protestatarilor privesc respectarea drepturilor celor care au ieșit în stradă în 1989. El a făcut referire la o ordonanță de urgență care a fost emisă de Guvernul Ponta și care aduce atingere drepturilor revoluționarilor, solicitând modificarea acesteia și amenințând cu niște viitoare proteste cu mult mai ample.
Hop și Iliescu!
Revenit în viața publică după o absență relativ îndelungată, Ion Ilici Iliescu a ținut, cu tot dinadinsul să ne anunțe că a participat, și el, la întâlnirea cu revoluționarii. De fapt, din spusele lui ar rezulta că, venit special la sediul PSD, el a fost singurul reprezentant oficial al social-democraților care a catadicsit să discute revoluționarii. Iar asta pentru că, probabil, bucuros nevoie mare la auzul veștii că instanța supremă l-a scăpat de acuzație de plagiat Premierul Ponta nu a reușit să găsească măcar câteva minute disponibile pentru a discuta cu ei personal. La sfârșitul întâlnirii, Ion Iliescu a declarat, în stilul său inconfundabil, care fără a spune ceva concret, amână orice rezolvare pentru altă dată. Sau, după cum a zis el însuși, cu vorbele lui: „Am discutat cu premierul. A spus că se rezolvă, conform principiilor din lege. Legea a fost întreruptă de Boc și trebuie restabilit, dar pe baze pertinente”. Limpede și clar: „s-a făcut, nu se poate” Sau, după cum ar fi zis Ilie Moromete: „Tranca-fleanca, mere acre!”. De fapt, dacă ar avea un pic de ținere de minte, revoluționarii ar trebui să nu fi uitat că și anul trecut, cu câteva zile înainte de Crăciun, același Iliescu le-a promis tot că „Mă angajez în fața dumneavoastră să discut cu premierul pentru rezolvarea acestei chestiuni”. Bineînțeles că nici atunci nu a discutat exact cum nu o va face, probabil, nici acum. Că doar, de: „deșteptul promite, iar prostul trage nădejde”.
Alte vremuri, aceeași poveste
La întâlnirea de anul trecut, revoluționarii, conduși tot de către Dincă „Gogoșaru”, au fost cu mult mai vehemenți decât astăzi. Prezent la simpozionul omagial „Revoluția română din decembrie 1989 în contextul european”, Ion Iliescu a fost luat la rost de revoluționarii care i-au reproșat că USL este o alianță politică mai rea decât a fost PDL. Atunci, Dincă a fost cel care i-a reproșat lui Ion Ilici Iliescu faptul că, deși revoluționarii au ajutat la căderea guvernului Ungureanu, acum nu sunt răsplătiți și li se bagă pumnul în gură. „Am crezut că atunci când PSD și PNL, recte USL, vor veni la conducerea României, lucrurile se vor îndrepta, că recunoștința față de revoluționari, care au făcut posibil ca și dumneavoastră să ajungeți la Cotroceni, ca și actualul premier Victor Ponta să fie premier, ca Traian Băsescu să fie președinte, să existe. Nu știu ce demersuri ați făcut, rezultatul e că foarte mulți dintre noi și-au pierdut casele, nu au o bucată de pâine și carne să pună pe masă de Crăciun. Dreptate este asta? Vă rog transmiteți premierului Ponta că revoluționarii, chiar dacă sunt proști, sunt mulți”. Mai mult decât atât, revoluționarul Dincă a cerut să fie eutanasiat: „Nu mai avem nevoie de bani, de sănătate, de nimic. Avem nevoie de un singur lucru: vom face câte o cerere adresată domnului Ponta să ne aprobe eutanasierea. Nu mai avem nevoie de bani, omorâți-ne!”. Iar atunci, el spunea toate acestea în timp ce colegii lui comentau că aceasta ar fi varianta cea „mai ieftină”.Pus în fața unei asemenea cereri dramatice, Iliescu a dat dovadă de cinismul specific unui vechi activist bolșevic și i-a răspuns revoluționarului anunțându-l, pur și simplu că: „cine vrea să se omoare nu are nevoie de aprobare”.
„GhinIon Iliescu”
De fapt, revoluționarii ar trebui să fie deosebit de atenți atunci când intră în dialog cu Ion Iliescu. Cândva, pe vremea unuia dintre cele „en-șpe” mandate de președinte, s-a întâmplat de mai multe ori ca, la scurt timp după vreo vizită a sa, mai mult sau mai puțin oficială, partenerii lui de tratative pățeau te miri ce nenorocire. Iar pentru asta, lumea începuse să-i spună, pe față, „GhinIon Iliescu”. Iar acest renume, pare să se fi răsfrânt și asupra revoluționarilor. De-a lungul vremii, la scurt timp după ce au intrat în grațiile lui ”GhinIon”, foarte mulți dintre revoluționarii cocoțați în funcții de conducere, au cam făcut cunoștință cu justiția, ba chiar și cu pușcăria. Așa s-au petrecut lucrurile cu Constantin „Bebe” Ivanovici, Dorin Lazăr Maior ori cu George Costin. Fapt care nu are cum să nu ne reamintească un vers dintr-un celebru cuplet al neuitatului Toma Caragiu: „Pe toți câți i-a sorcovit? Gura flori le-a mirosit!”
Vasile Surcel
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















