Acasă Actualitate Iliescu glăsuiește iarăși pe vocea Rusiei

Iliescu glăsuiește iarăși pe vocea Rusiei

DISTRIBUIȚI

“Cine-a stat cinci ani la ruși nu poate gândi ca Bush” – așa suna un slogan din vremea Pieței Universității, cu referire la Ion I. Iliescu. Așa era scris numele lui Ion Iliescu pe primele sale  afișe electorale. Ulterior I. a fost radiat, mucles complet pe tema I-ului acela. I-ul venea de la Ilici. Noi, acum 23 de ani eram niște puștani și nu prea știam noi ce-i aia KGB, NKVD etc. ?ê?£tiam că Ilici e cu rușii, că era un fel de ienicer sovietic, crescut de mic în limba rusă. Realitatea – în ceea ce-l privea pe Ilici, era alta. Nu doar cinci ani a stat/lucrat pentru ruși Ion Iliescu, ci întreaga sa viață. ?ê?£i nu doar el lucra pentru ruși ci și nevasta sa rusoaică, cea care a avut un rol activ în blocarea proiectului Unirii, demarat de americani, în anii ’90, după cum a dezvăluit acum câțiva ani istoricul Neagu Djuvara. Un cuplu malefic de agenți ai Moscovei. Cei doi n-au copii dar au reușit să crească pe lângă ei o mare familie de trădători ai României, de abjecți servitori ai intereselor rusești. Famiglia a avut mai multe nume – FSN – PDSR – PSD. Până astăzi vocea autoritară a partidului, cel care trage sforile păpușelelor din față,  din specia Ponta – ?ê?£ova, este Ion Iliescu. Am demonstrat recent că masculul Alfa al PSD este tot Ilici – cu ocazia întocmirii listei de europarlamentari eligibili ai PSD. Cap de listă este Corina Crețu, cea care potrivit propriilor mărturisiri a înghițit tot de la Ion Iliescu. În pofida scandalului mondial iscat de încercarea sa de compromitere a celebrului general american Colin Powell, prin tactici tipic kaghebiste, Corina Crețu a fost cea care a fost așezată în fruntea listei de reprezentanți ai PSD în Parlamentul European, o sinecură pe viață practic.

Vocea lui Ilici – Vocea Partidului – Vocea Rusiei

Într-o ieșire publică recentă Ion Iliescu clarifică poziția PSD față de situația din Crimeea și punctează foarte clară așezarea partidului în siajul Rusiei. Ion Iliescu consideră rușii au făcut bine ce au făcut: "Este o decizie a conducerii Rusiei care se bazează și pe niște date istorice în legătură cu apartenența Crimeei la Rusia. (…) S-a creat o nouă realitate istorică, după destrămarea Uniunii Sovietice. A apărut statul independent ucrainean și Belarus și statele baltice și așa mai departe. Ori acum Rusia a încălcat aceste reguli ale jocului. Deci sunt chestiuni care pot fi element de dispută, ne aflăm în fața unui act de forță care a schimbat o realitate istorică", a afirmat Ion Iliescu miercuri seara la lansarea numărului 50 al "Caietelor Revoluției".  La Institutul așa zis al Rivoluției, adică al loviturii moscovite îndreptate asupra României prin vectorii și agenții săi vechi, Silviu Brucan, Ion Iliescu și compania.Iliescu a băgat mare  cu istoria, ca la ședințele PCR de aprobare și susținere a URSS: "De fapt, practic, înainte nu a existat un stat ucrainean. Rusia integra Ucraina ca o parte componentă a Rusiei. Deci Rusia imperială, Rusia istorică, de fapt primul stat rus a avut capitala la Kiev. Ivan cel Groaznic a mutat capitala la Moscova, iar Petru cel Mare la Petrograd, pentru a dezvolta forța maritimă a statului rus. Deci există o anumită conexiune istorică, ucrainenii ca atare s-au afirmat ca națiune de sine stătătoare și ca un stat distinct în timp și a fost Uniunea Sovietică care a organizat republici componente — republicile baltice, Ucraina, Belarus, statele din Caucaz și din Orientul Apropiat. Altminteri, rușii și ucrainenii nu prea se delimitau. Deci există din acest punct de vedere un precedent istoric de care se folosesc. (…) E adevărat că Hrusciov a fost cel care a decis să treacă Crimeea în componența statului ucrainean, Ucraina sovietică. Deci există din acest punct de vedere tot felul de precedente istorice care se folosesc în fel și chip. (…) Deci există câteva elemente ale istoriei Ucrainei, ale statului rus, Uniunii Sovietice care dau argumente din acest punct de vedere", a explicat doct Iliescu, citind dintr-o fițuică palmată scrisă de mână în limba rusă de Nina, nevasta sa rusoaică, după care a subliniat că "în componența națională a locuitorilor Crimeei se pare că rușii formează chiar o majoritate, ucrainenii fiind mult mai puțini și ceva tătari care au fost expulzați pe vremea lui Stalin și după aceea au revenit și în Crimeea și în alte câteva zone".
Referindu-se la Transnistria, Ion Iliescu a explicat că "acțiunea separatistă a transnistrenilor, deci populația rusofonă de dincolo de Nistru reprezintă oarecum o majoritate față de restul Republici moldave, a fost un prim pas de sciziune".
Ilici bate câmpii lejer, populația rusă nu reprezintă o majoritate în Transnistria, după cum nu reprezintă decăt mai puțin de zece procente la scara întregii Republici Moldova. Cei zece la sută ruși însă controlează prin forță cam tot ce se întămplă în aceea zonă, așa cum și România a fost controlată și supusă rușilor prin agentura sovietică din care face parte Ion Iliescu și clanul său. Clan ce reprezintă un procent infim numeric. Comuniștii din România nu reprezentau în perioada interbelică decît o adunătură de căteva sute de agenți, cu toții alogeni, însă cu sprijinul tancurilor rusești au pus măna pe întreaga țară și au făcut bucăți totul. Iliescu, cu mare drag față de tancurile rusești încă din copilărie, nici nu avea cum să nu laude opera din Crimeea a tancurilor lui Putin, alăturându-se corului de primadone ce cântă pițigăiat pe vocea Rusiei.

Nu ne vom opri în Crimeea – spun rușii lui Ion Iliescu

Rusia însă nu se va opri la Crimeea. Un anume Dughin, consilier al lui Putin, bolșevic la bază ca și Ilici, ce lucra  în anii '90 pentru partidul comunist al URSS și care-l prezenta pe sceleratul de Lenin drept un apărător al „drepturile popoarelor”, împotriva „colonizării talassocratice anglo-saxone” scrie următoarele zilele trecute (selecție):

“Orizonturile Revoluției noastre – din Crimeea până în Lisabona

1. Nu ne vom limita să anexăm Crimeea. Asta e sigur. Dacă ieri, reunificarea cu Crimeea a fost pentru noi o mare victorie, astăzi este un lucru infinit mai mic. Mizele cresc. Oamenii din Sud-Estul Ucrainei se trezesc treptat. Este exact acel „greu la înșeuat dar ușor la călărit” (vechi proverb rusesc).
2. Tot ceea ce e într-adevăr important de-abia urmează. Nu ne așteptăm la o victorie facilă. Pentru orice, trebuie să plătești prețul. Acum, suntem martorii nașterii unei noi realități politice, de aceea totul capătă o semnificație deosebită. Nu este o întreprindere tehnică, nu este un pariu. Aceasta este însăși istoria. Bătălia pentru Ucraina este o bătălie pentru reunificarea popoarelor slave.
3. Kievienii au eșuat Revoluția. Însă în Crimeea și în Sud-Est, dimpotrivă, oamenii au luat inițiativa. În Ucraina, acum strigătul „Rusia” înseamnă „moarte oligarhilor”, „libertate” și „dreptate”. Nu protejați pro-ruși ar trebui să conducă acum fiecare regiune din Ucraina, ci cele mai cinstite, decente și eroice persoane care au sprijinul direct al populației.
4. Este timpul să ne gândim la ceea ce vom face în Kiev. Este necesar să pregătim o nouă forță. Nu neapărat necesar prorusă, ci slavică. Anti-Nato, anti-oligarhie, cu adevărat o forță populară. Pretențiile de a păstra granițele vechi și legile dinainte ale Ucrainei intacte sunt nerealiste. Avem nevoie de oameni noi care să înțeleagă faptul că ceea ce s-a întâmplat este ireversibil și care vor fi capabil să se adapteze noilor condiții.
5. De asemenea, e nevoie de un proiect politic și pentru Ucraina de pe malul drept. Republica Vest-Ucraineană. Foarte atractivă. Chiar din punct de vedere afectiv. De asemenea ar putea să nu se grăbească să intre în NATO, deoarece ar avea probleme teritoriale cu regiunea subcarpatică populată cu străvechiul și radical pro-rusescul grup etnic Russiny. Totuși, în orice caz, acesta ar putea fi un stat ucrainean pur și compact, cu propria limbă, fără minorități etnice sau lingvistice. Un proiect minunat. Ar putea fi chiar și mai bine dacă această țară va deveni vreodată parte a blocului comun slav. Apropo, sunt foarte serios. Este o idee bună. În etapa istorică următoare, această enclavă ar putea foarte bine să apară.
6. În orice caz, revoluția noastră nu se va opri în Ucraina de Vest. Trebuie să continue în Europa. Acesta este cel mai interesant aspect: odată cu Maidanul din Kiev, U.S. au deschis Cutia Pandorei în Europa iar aceasta nu mai poate fi închisă. Aceasta nu e o amenințare doar la adresa Moscovei, e o amenințare și pentru Europa – incluzând Germania, Franța, Italia și toate celelalte țări.
7. Europa are de înfruntat o Revoluție în ambele cazuri: dacă noi, rușii, câștigăm și ne oprim undeva sub presiunile NATO. Dacă vom câștiga, vom începe extinderea ideologiei liberaționale (de americani) în toată Europa. Este țelul suprem al Eurasianismului- Europa de la Lisabona la Vladivostok. Marele Imperiu Continental Eurasiatic. ?ê?£i-l vom construi. Asta înseamnă că Revoluția Europeană va fi Revoluția Eurasiatică. Acesta este ultimul nostru țel suprem. ?ê?£i fiecare pas reușit – este un pas înainte spre Revoluția Europeană care va fi dusă la îndeplinire de către Omul Destinului.
8. Acum în cazul al doilea, acela în care noi (Doamne ferește!) ne oprim. Atunci presiunea din Ucraina, conflictul civil și politic, se va revărsa și se va răspândi în toată Europa. Va fi de asemenea o Revoluție, dar similară celeia care s-a întâmplat în Maidan…de asemenea și în acest caz, Revoluția așteaptă Europa.”
Omul Destinului la care se referă dementul ăsta de pastor sovietic de Dughin este după cum bine se înțelege nepotul bucătarului lui Stalin. Putin adică, la fel de rus ca și Dughin. Au avut și românii ceva similar dacă vă amintiți sloganul fesenist “Iliescu apare, soarele răsare!”
Ne așteaptă vremuri interesante…

George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.