Acasă Actualitate Imprescriptibilitatea infracțiunilor de omor nu se aplică retroactiv. Iliescu doarme liniștit

Imprescriptibilitatea infracțiunilor de omor nu se aplică retroactiv. Iliescu doarme liniștit

DISTRIBUIȚI

Noile modificări ale Codului Penal  sub aspectul imprescriptibilității infracțiunii de omor  nu se aplică retroactiv, așa cum au lăsat să se înțeleagă unii membri ai Comisiei juridice din Camera Deputaților care s-au grăbit să afirme că aceste modificări, încă neadoptate de Parlament, se vor aplica inclusiv pentru crimele Revoluției din decembrie 1989. În legătură cu acest subiect, avocatul Ovidiu Bulai ne-a explicat cât se poate de clar cum stă situația din punct de vedere juridic:”Referitor la orice dispoziție nouă din codul penal, Constituția art.15 e clară. SE APLICĂ LEGEA PENALĂ MAI FAVORABILĂ. Dacă între momentul săvârșirii faptei și cel al condamnării definitive (în penal doar după recurs e definitivă) intervin 10 legi penale, se aplică varianta cea mai favorabilă inculpatului, inclusiv cu privire la prescripție sau la pedeapsă, orice e trecut în legea penală. Doar legea procesual penală este de imediată aplicabilitate, dar prescripția e de penal nu de procedură.”Cu alte cuvinte, cei care se gândeau că Iliescu nu va scăpa de brațul legii pentru crimele ordonate la Revoluție pot să-și ia adio de la acest gând. Nu de alta dar ceea ce au adoptat deputații, deocamdată doar pe articole, produce efecte numai pentru viitor, deci numai pentru faptele săvârșite după intrarea în vigoare a legii penale noi. De altfel, aceste lucruri au fost subliniate și în raportul Comisiei juridice din Camera Deputaților care în prima fază a respins acest proiect de lege. Adepții modificării legislative au invocat în sprijinul lor o decizie Decizie a CEDO din 24 mai 2011, prin care  „Curtea a subliniat importanța dreptului victimelor( n.r. Revoluției din decembrie 1989) și al familiilor acestora de a afla adevărul despre circumstanțele evenimentelor care au dus la încălcarea pe scară largă a unor drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul la viață. Astfel, dreptul la o investigație judiciară efectivă și, posibil, dreptul la despăgubire sunt o consecință necesară a încălcării acestor drepturi fundamentale. Din acest motiv, în cazul folosirii pe scară largă a forței letale împotriva populației civile în timpul demonstrațiilor antiguvernamentale care au precedat tranziția de la un regim totalitar la un regim mai democratic, Curtea nu a putut considera o investigație ca efectivă în măsura în care ea s-a finalizat prin împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale și în situația în care autoritățile însele au fost cele care au fost inactive. Mai mult decât atât, Curtea a precizat că o amnistie este cu totul incompatibilă cu datoria statelor de a investiga actele de tortură și de a combate impunitatea pentru crimele împotriva umanității (“international crimes”). Același lucru este valabil și în cazul grațierilor. De asemenea, Curtea a reținut că România trebuie să pună capăt situației care a dus la încălcarea articolului 2 în cazul Vlase, având în vedere dreptul la o investigație efectivă al numeroaselor persoane afectate, un drept care nu este anulat de prescripția răspunderii penale, și, de asemenea, având în vedere importanța pentru societatea românească de a afla adevărul despre evenimentele din Decembrie 1989. De aceea, România trebuie să adopte măsuri reparatorii adecvate pentru a respecta prevederile articolului 46 și luând în considerare principiile jurisprudenței Curții în astfel de cazuri.” De cealaltă parte, oponenții, care au fost majoritari în comisie, au menționat faptul că hotărârea CEDO referitoare la dosarele Revoluției nu este aplicabilă inițiativei legislative supuse dezbaterii. Mai mult decât atât, ”s-a constatat că inițiativa legislativă nu se justifică întrucât propunerile înaintate reprezintă chestiuni de oportunitate și mai ales de politică penală, iar modificările propuse au fost deja analizate cu prilejul elaborării noului Cod penal și cu ocazia dezbaterilor parlamentare asupra acestuia, nefiind reținute pe fondul structurii de ansamblu și a gândirii penale care a stat la baza elaborării noii legislații în materie penală”. Prin urmare, Iliescu doarme liniștit. Justiția a lucrat pentru el în ultimii 20 de ani.

Iulia Nueleanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.