Aproape 200 de șoferi au fost depistați, în noaptea de vineri spre sâmbătă, conducând sub influența băuturilor alcoolice, în timpul unei acțiuni a Poliției Rutiere care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool, informa, ieri, IGPR. Acțiunea de control s-a desfășurat între orele 22.00 și 06.00, fiind organizată de Direcția Rutieră, în colaborare cu structurile teritoriale din cadrul inspectoratelor județene de poliție, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Secția de Poliție Autostrăzi. Pe parcursul acțiunii, echipele de control au verificat peste 14.100 de șoferi, constatând 192 de abateri. Șoferilor li s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar în 108 cazuri, pe numele șoferilor au fost întocmite dosare penale. Într-un comunicat transmis ieri, Poliția Română precizează că la acțiune au participat peste 2.230 de polițiști, peste 1.200 dintre aceștia fiind de la structurile de poliție rutieră, iar circa 1.000 de la formațiunile de ordine publică.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















