Acasă Actualitate Înalta Curte spulberă dosarul ticluit de Florea împotriva lui Kovesi: legea a...

Înalta Curte spulberă dosarul ticluit de Florea împotriva lui Kovesi: legea a fost încălcată, IGP a plătit avionul, susținerile procuorului sunt neverosimile

DISTRIBUIȚI

ÎCCJ a motivat decizia prin care a dispus ridicarea controlului judiciar în cazul Laurei Codruța Kovesi, menționând, printre altele, că acuzațiile sunt lipsite probe, claritate și precizie. Procurorul de caz, Adina Florea, este criticat dur de judecător.

„În evaluarea prezentei plângeri, Judecătorului de drepturi şi libertăţi reține neîndeplinirea condiţiilor necesare începerii urmăririi penale în personam și punerii în miscare a acțiunii penale (lipsa de claritate a acuzațiilor aspect ce echivalează cu inexistența notificării oficiale, existența unui caz de stingere sau împiedicare a exercitării acțiunii penale, lipsa probelor), nemotivarea ordonanţei prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, impunerea altor obligaţii decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege. Toate aceste vicii se subsumează unor condiții de legalitate care, odată dovedite, fac inutilă analiza elementelor ce țin de temeinicie, se arată în document”, potrivit ziare.com.

Kovesi este acuzată că ar fi primit indirect mită, în 2011, în calitate de procuror general, peste 260.000 lei de la Sebastian Ghita, sumă plătită către Țiriac Air,  pentru extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia, beneficiul pentru magistrat fiind de imagine.

Judecătorul constată că probele arată derularea unei proceduri de achiziție pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa.

„Crearea unui beneficiu de imagine apare neverosimil in contextul functiei exercitate si atributiilor acesteia, intrucat, lipsind atributiile legale in procedura extradarii, nu se putea asuma un merit individual in cazul reusitei. Nicio proba (obiectiva), alta decat cele emanate de la denuntator, direct sau prin terti, nu surprinde interferenta procurorului general Laura Codruta Kovesi in stabilirea, divizarea ori alte manopere referitoare la pretul transportului aerian si plata acestuia”, spune judecatorul. Integral pe ziare.com.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.