
Autoritățile se arată liniștite în privința primirii sumelor suplimentare cerute de la Ford. Suma, în valoare de 27 milioane de euro, va fi recuperată de la Automobile Craiova în conformitate cu decizia Comisiei Europene în termen de patru luni, a declarat ieri președintele Comisiei de privatizare, Sebastian Vlădescu.
"Cele 27 de milioane de euro vor fi plătite în conformitate cu decizia Comisiei Europene în termen de patru luni", a declarat președintele Comisiei de privatizare a Automobile Craiova, Sebastian Vlădescu.
La întâlnirea dintre Comisia de privatizare și reprezentanții Ford s-au discutat și cele 45 de anexe ale contractului de privatizare. "Nu vom mai avea întâlniri cu cei de la Ford. Textele sunt agreate, rămâne acum treaba consultanților, astfel ca până la sfârșitul lunii să încheiem", a mai declarat Sebastian Vlădescu. Comisia Europeană a ajuns la această decizie în urma unei investigații aprofundate privind privatizarea Automobile Craiova, anchetă deschisă în octombrie 2007, în baza normelor privind ajutoarele de stat prevăzute de Tratatul de aderare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















