În timp ce România se confruntă cu o creștere alarmantă a consumului de droguri în rândul tinerilor, centrele antidrog promise de Ministerul Sănătății rămân, deocamdată, doar pe hârtie. Pe 21 mai 2025, Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică un proiect de ordin care ar trebui să reglementeze funcționarea centrelor de sănătate mintală și prevenirea adicțiilor, având termen de consultare publică de 10 zile de la data afișării pe site-ul ministerului. Însă, această inițiativă apare la mai bine de patru luni după termenul legal în care Ministerul trebuia să emită actul normativ.
Acesta este al doilea abuz în serviciu al lui Rafila, demascat recent, după cel al nosocomialelor. Detalii AICI.
Publicarea acestui document vine în urma unei sesizări oficiale făcută de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), aceasta reprezentând un pas premergător inițierii unui proces împotriva ministerului, în scopul obligării acestuia să adopte actul normativ.
FACIAS a cerut încă din 30 aprilie 2025 ca ministerul să adopte de urgență ordinul prevăzut în Ordonanța de Urgență nr. 147/2024, care stabilește funcționarea Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. Dacă până la 1 iulie 2025 autoritățile nu adoptă acest ordin, FACIAS anunță că va acționa Ministerul în instanță pentru a-l forța să respecte legea.
În lipsa acestui ordin, rețeaua de centre specializate în prevenirea și tratarea dependențelor nu poate fi pusă în funcțiune. Asta înseamnă că mulți tineri aflați în situații vulnerabile nu au acces la sprijin psihologic și medical la timp. În fiecare zi în care aceste centre nu funcționează, crește riscul ca dependența să le afecteze grav viața, ceea ce se traduce prin familii destrămate, abandon școlar și costuri sociale tot mai mari. Deși înființarea Agenției Naționale a fost un pas important, lipsa unei rețele funcționale de centre face ca întregul sistem de prevenție și intervenție să fie incomplet și ineficient. Iar într-un context social atât de fragil, întârzierea acestor măsuri devine cu atât mai periculoasă.
Datele recente arată cât de gravă este situația la nivel național: 15% dintre români au consumat canabis în ultimul an; 1 din 3 elevi din București spune că drogurile sunt o problemă reală în școală; vârsta primei expuneri la droguri a scăzut sub 13 ani; substanțele psihoactive ieftine și greu de detectat se răspândesc rapid, în special în orașe. Toate acestea indică o criză în dezvoltare, care necesită măsuri rapide și clare din partea autorităților.
Chiar dacă Ministerul Sănătății a făcut un pas spre dialog prin publicarea proiectului de ordin, întârzierea deja înregistrată ridică semne de întrebare serioase. În timp ce hârtiile circulă între birouri, realitatea din teren arată o nevoie urgentă de acțiune. FACIAS subliniază că nu e vorba doar despre un document administrativ, ci despre viețile a mii de tineri. Centrele antidrog nu trebuie să rămână o promisiune frumos formulată, ci să devină o realitate funcțională.