Acasă Actualitate Începe procesul în care nepotul Ghizelei Vass este judecat pentru corupție la...

Începe procesul în care nepotul Ghizelei Vass este judecat pentru corupție la ÎCCJ

DISTRIBUIȚI

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție încep astăzi judecarea pe fond în dosarul în care fostul președinte al Camerei Deputaților și viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, este acuzat de trafic de influență.

Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, timp în care procesul s-a desfășurat în cameră preliminară. Pe 17 ianuarie, un magistrat a respins toate cererile și excepțiile invocate de Bogdan Olteanu și a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA, precum și probele și actele de urmărire penală sunt legale.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.
Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic.
Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.
Astfel, la data de 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra primului ministru în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în același sens, inculpatul a acceptat și promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie.
Ulterior, activitatea infracțională a continuat cu remiterea, către inculpatul Olteanu Bogdan, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie – 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic. În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar).”

Bunica lui Olteanu a fost ilegalista PCR-istă Ghizela VASS, fostă croitoreasă, născută în Basarabia în 1912. Vladimir Tismăneanu o descrie ca pe o „ilegalista din categoria dura, una dintre confidentele Elenei Ceausescu inca din anii 50” care „a participat la numeroase anchete politice si a controlat ani de zile toate relatiile internationale ale PCR. De profesie croitoreasa, provenind din mediile paupere ale micilor targuri de provincie, lipsita de alta cultura decat aceea a vulgatei staliniste, tanara Ghizela (nascuta Gitta) a activat la Chisinau, a fost arestata si a fost inchisa la Mislea si la Dumbraveni.” „A facut parte din comitetul de partid, functie pe care a avut-o si in timpul razboiului, cand a fost deportata in lagarul de detinuti politici evrei de la Vapniarka. Facea parte din elita sectei comuniste din lagar, alaturi de Petre Lupu, Simion Bughici, Lazar Grunberg, Bernath Andrei, Barbu Zaharescu, Stefan Voicu, Emanuel Vinea. Ca si la Targu-Jiu si Caransebes, la Vapniarka domnea o ierarhie rigida si stricta in randul detinutilor, conducerea de partid, in primul rand Lazar Grunberg si Bernath Andrei, se bucura de privilegii de nimeni contestate (in memoriile sale, Elli Pappas, vaduva lui Nikos Beloyannis, executat in 1952, a confirmat ca acelasi model functiona si in lagarele de detinuti politici din Grecia din anii 50). Am cunoscut personal fosti detinuti de la Vapniarka, mi-au povestit cum trebuiau sa cedeze mancarea din pachetele primite de-acasa “tovarasilor din conducere”, timp in care ei erau hraniti cu mazare furajera. Cu alte cuvinte, nomenklatura nu s-a nascut in momentul luarii puterii, ci exista de-acum, inca din ilegalitate. Era, in conditii de opresiune si teroare, o “democratie populara” in statu nascendi.” integral la contributors.ro.

„Ghizela era casatorita cu ilegalistul transilvanean Ladislau Vass. Sora acestuia, Olga, era una din amicele Elenei Ceausescu inca din anii clandestinitatii. Sotul ei, Jack Podoleanu (Mendelovici) a fost director al Editurii PCR si a detinut numeroase alte functii de partid si de stat. Ladislau Vass a fost ministru adjunct de finante si membru al Comisiei de Revizie a CC. Ghizela si Ladislau au locuit vreme de decenii intr-o vila pe strada Muzeul Zambaccian, cu fata spre Bulevardul Aviatorilor (intre 1950 si 1962, Bulevardul “Generalissim I. V. Stalin”). Au avut trei copii: Ecaterina (Kati), a terminat Liceul “Petru Groza”, a facut Politehnica, sectia de automatica, mama lui Bogdan Olteanu, unul dintre liderii PNL in perioada Tariceanu si presedinte al Camerei Deputatilor (din surse credibile aflu ca este o persoana onesta, la ora actuala este pensionara, se ocupa de copiii fiului ei); Gheorghe (a urmat acelasi liceu, a murit tanar); si Zoia, nascuta in 1953, eleva la “Petru Groza”, a studiat dreptul (colega de an cu Valeriu Stoica), dupa care a emigrat in Statele Unite in anii 80, impreuna cu sotul ei din acea perioada, doctorul Eugen Zeligson. Din cate am auzit, in Statele Unite, Zoia si-a schimbat prenumele in Lea si a refuzat contactele cu mama sa. Poate ca aceasta decizie era legata de felul in care Ghizela isi negase de-a lungul originea etnica, de modul in care actionase, asemeni atator altor stalinisti de origine evreiasca, pentru combaterea sionismului si eradicarea a ceea cei considerau a fi “nationalismul burghez evreiesc”.
Un detaliu anecdotic amuzant: era prin 1968, Ghizela a plecat ca membra delegatiei PCR la congresul comunistilor francezi. Fiul ei, Ghita, nascut in 1950 si numit astfel probabil in onoarea “tovarasului Gheorghiu”, i-a cerut sa-i aduca un disc cu Georges Brassens. Cum marea activista nu vorbea franceza, a intrat intr-un magazin, a vazut multe discuri ale celebrului poet-cantaret, a ales unul cu un titlu mai lung, “Chansons pas pour toutes les oreilles” (exista si “Chansons pour toutes les oreilles”). Discul a circulat printre prieteni si colegi care fredonau, gratie tovarasei Ghizela, “Je suis le pornographe du phonographe”, “Chez l’epicier, pas d’argent pas d’epice”, “Ah, ah, ah, putain de toi/Ah, ah, ah pauvre de moi/Ah, c’est pas poli/Ah, une fesse qui dit/Merde a l’autre”…”, mai scrie Tismăneanu.

„Inzestrata cu o colosala memorie, dar si cu o diabolica perfidie, Ghizela Vass ii secunda in acele interogatorii nocturne, desfasurate in sediul Comisiei Controlului de Partid de pe Aleea Alexandru, pe inchizitorii sefi Iosif Ranghet si Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa.”

Această nenorocită care nu a răspuns pentru faptele sale din perioada comunistă ni l-a lăsat plocon pe nepo-su, reținut acum pentru că a primit un milion de EURO de la Vîntu. Și la BNR, Olteanu a fost în incompatibilitate după cum am arătat în 2013 dar nimeni nu s-a sesizat, Horia Georgescu fiind ocupat să-și numere șpăgile:

Crescut de o bunică bolșevică în Primăverii, Olteanu este ca și Petre Roman un favorizat al puterii fără a se remarca intelectual vreodată, ba chiar a fost dat afară de la doctoratul la care se înscrisese la Babeș Bolyai. Dacă nu s-a dus la generalul Oprea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.