
800 de lei pe lună nu sunt bani cu care poate fi crescut un copil și indemnizația pentru creșterea copilului este ilegală. Așa au decis două instanțe potrivit cărora ajutorul pentru tinerele mame este discriminatoriu și insuficient. Hotărârea a fost luată după ce o mamă, judecător de profesie, a dat în judecată statul pentru că a fost nevoită să muncească în concediul postnatal ca să se întrețină.
Pentru a câștiga în instanță, mama s-a folosit de o hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dată anul trecut în august. În decizie se prevede că legea care stă la baza acordării indemnizației unice pentru creșterea copilului este discriminatorie. Și asta deoarece femeile, înainte de a deveni mame, plătesc contribuții diferite la stat, în funcție de salariul pe care îl au.
De altfel, membrii Consiliului au și propus Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de șanse să elaboreze un act normativ care să aibă în vedere contribuția fiecărei mame, nu doar principiul solidarității.
Tânăra mămică, magistrat la Tribunalul București, a câștigat în instanță despăgubiri de 10 mii de lei pentru că nu i s-a respectat acest drept. Cazul poate crea un precedent – de-acum încolo, zeci de mame ar putea să se plângă justiției pentru a obține fonduri pentru creșterea copilului.
Procesul a fost intentat la sfârșitul anului trecut de judecătoarea Cristina Ilina. Aceasta a fost nevoită să renunțe la concediul postnatal, deoarece nu reușea să se întrețină pe ea și copilul ei din indemnizația primită de la stat. Deși medicul i-a recomandat să rămână acasă, tânăra mămică s-a întors în sala de judecată de unde scapă, de multe ori, doar seara târziu.
După cinci luni de proces, mămica-magistrat a câștigat atât la Judecătoria Sectorului 5, cât și la Tribunalul București în recurs. Cristina nu este singurul român care a sesizat această problemă și se luptă cu ea.
Până în urmă cu trei ani, magistrații părinți primeau o indemnizație lunară de 75 la sută din venitul net realizat în ultimele șase luni. Acest lucru a fost schimbat însă de o ordonanță de urgență promovată în 2005, care prevede ca toate mamele să primească același ajutor lunar pentru creșterea copilului, indiferent de contribuția la bugetul de stat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















