Informatorul Felix a pus la cale asasinarea „trădătorului” Răuță

Constantin Răuță, ultimul român condamnat la moarte de regimul comunist pentru trădare și a cărui sentință nu a fost anulată încă de o instanță românească, a obținut, ieri, printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rejudecarea dosarului finalizat în urmă cu 37 de ani de către Tribunalul Militar Teritorial București. Prin decizia instanței supreme s-a admis, astfel, recursul la respingerea cererii de revizuire a sentinței de condamnare la moarte, pronunțate în 1974. Aceasta a fost a doua solicitare făcută de fostul ofițer al spionajului românesc pentru revizuirea sentinței prin care a fost condamnat la moarte și, esențial astăzi (!), când condamnarea la moarte nu mai are efect, la confiscarea totală a averii.
Dincolo de noile fapte și circumstanțe noi care n-au fost cunoscute de instanța militară care a dat verdictul de condamnare la moarte și de care s-a ținut seamă în luarea deciziei de către ÎCCJ, revine în atenția opiniei publice o informație descoperită într-un raport vechi al Ministerului de Interne din anii ‘70, cu referire la încercarea de punere în aplicare, printr-o echipă de asasini, a sentinței de condamnare la moarte. Astfel, într-un raport „strict secret“ din septembrie 1979, descoperit de CNSAS, cu antetul „Ministerul de Interne – Departamentul Securității Statului – UM 0920/IC 8-9“, este prezentată pe scurt situația lui Constantin Răuță, de la recrutarea sa ca ofițer al DGIE (UM 0920/M-500 – Direcția Generală de Informații Externe, serviciul tehnic) la sfîrșitul anilor 60, până la punerea în aplicare a executării sentinței de condamnare la  moarte a „trădătorului“, după ce acesta, trimis cu misiune în Statele Unite ale Americii, dezertează și cere azil politic imediat cum ajunge pe aeroportul din New York. Printre cei care și-au adus contribuția la identificarea locului în care se afla Constantin Răuță, după dezertare, și încercarea de asasinare a lui  se află și un misterios personaj ascuns sub numele conspirativ „Felix“. Astfel, în raportul provenit de la DIE, se spune că prin intermediul sursei externe „Felix“, s-a pus la cale „acțiunea de executare a sentinței prin lichidarea trădătorului, lăsându-se impresia că a fost jefuit“, acțiune care a fost stopată chiar „în timpul desfășurării“. De asemenea, se mai spune în raport, în vederea organizării acestei acțiuni „s-a făcut un studiu asupra acestui caz“ în urma căruia s-a stabilit unde locuia Răuță, unde lucra, traseul pe care îl urma de la serviciu acasă, precum și o schiță a imobilului și modul în care se putea pătrunde în interior. Fostul ofițer DIE, se mai spune în raport, a fost interceptat și urmărit chiar și după fuga în Statele Unite ale Americii, documentul făcând referire la discuții pe care acesta le-a purtat, în aprilie 1974, la sediul ambasadei României din SUA. Ulterior, după ce au fost puse la punct toate elementele necesare derulării fără surprize a „execuției“, s-a decis trimiterea pe urmele lui Răuță a echipei de execuții. „Față de cele raportate mai sus, propunem deplasarea în zonă a unei echipe formată din doi ofițeri pregătiți special, care să execute sentința de condamnare la moarte a lui Răuță Constantin“, se afirmă în raportul securității. În ultimul moment însă, la intervenția lui Ion Mihai Pacepa, Ceaușescu decide să stopeze operațiunea de lichidare decisă prin sentința din 2 septembrie 1974. Constantin Răuță a rămas însă cu condamnarea la moarte valabilă și după 1990, chiar dacă în România a fost abolită pedeapsa cu moartea. Decizia de ieri a Înaltei Curți de Casație și Justiție dă posibilitatea aceleiași instituții care a pronunțat condamnarea în 1974, Tribunalul Militar București, să rejudece cazul și să revină, pe baza noilor dovezi prezentate de „trădător“, asupra sentinței.

Marius Marinescu