Tabăra de copii de la Năvodari, unde peste 100 de persoane, dintre care 51 de copii sub 14 ani, au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, cauzată de salmonella, a intrat în renovare în a doua jumătate a lunii iulie, după ce copiii aflaţi în tabără au fost mutaţi în alte locaţii, directorul taberei a fost demis iar personalul auxiliar – înlocuit. Tabăra a fost închisă, pe data de 12 iulie, printr-o ordonanţă de suspendare temporară a activităţii emisă de DSVSA, cu condiţia ca toate problemele depistate de inspectori să fie rezolvate. În cele aproape două săptămâni în care tabăra nu a funcţionat, administratorul a investit, schimbând echipamente din cantină. În acest context, oficiali ai Sind România au depus o cerere prin care solicitau un control pentru a arăta că au fost rezolvate toate deficienţele pentru care tabăra a fost închisă temporar.
Directorul Autorităţii de Sănătate Publică Constanţa, Marius Enescu a declarat că reprezentanţii instituţei au început ieri inspecţia la tabăra Năvodari pentru autorizarea igienico-sanitară, urmând ca acţiunea de verificare să continue şi astăzi. Şeful ASPJ Constanţa a afirmat că tabăra, unde, în prima jumătate a lunii iulie, peste 100 de persoane, dintre care mai mult de 50 copii, s-au îmbolnăvit cu salmonella după ce au mâncat la cantina taberei, nu va primi autorizaţie de funcţionare dacă nu va întruni toate condiţiile de igienă impuse de normele sanitare. Dr. Enescu a precizat că unitatea va primi autorizare strict pentru spaţiile care întrunesc condiţiile igienico-sanitare şi nu se va mai proceda ca până acum, când tabăra primea autorizaţie temporară de funcţionare cu procedura de conformare prin care se specifica remedierea unor deficienţe pentru care nu era stabilit un termen precis. Pe de altă parte, directorul adjunct al ASP Constanţa, Tanţa Culeţu a spus că în mod clar, tabăra nu va primi autorizaţie de funcţionare pentru nici un loc de cazare dacă nu a respectat măsurile dispuse de organele de control. Conform declaraţiei celor doi şefi ai ASP Constanţa, deocamdată, tabăra nu întruneşte condiţiile necesare pentru toate spaţiile cerute în solicitarea de autorizare, dar dacă le va îndeplini, procesul verbal va fi semnat şi, din acel moment, tabăra îşi poate relua activitatea. Surse din Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa au declarat că Sind România a depus o cerere prin care solicită un control pentru a arăta că au fost rezolvate toate deficienţele pentru care tabăra a fost închisă temporar.
Inspectorii ISS vor face controale zilnice
După ce echipele Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa au luat la puricat zilele trecute tabăra de la Năvodari, ieri, la finalul investigaţiei concluzia a fost că tabăra se redeschide însă doar pentru a caza maxim 200 de copii. Conform declaraţiei directorului adjunct Tanţa Culeţu, din acest moment nu se mai face rabat de la nimic având în vedere că tot ce s-a remediat conform legilor în vigoare corespunde doar pentru 200 de locuri atunci nu vom da voie decât pentru acest număr nu cum era până acum 1000 de elevi. Culeţu a promis că inspectorii se vor afla în tabăra de la Năvodari la fiecare două zile în zonă pentru a verifica dacă se respectă normele în vigoare. Directorul adjunct al ASP Constanţa a spus că în caz contrar se va închide iarăşi tabăra.
Hoteluri închise
n aceste zile se află la Năvodari şi inspectori ai Departamentului de Control al Guvernului. Aceştia au amendat operatori de plaje care deţin beach-baruri pentru lipsa autorizaţiilor de construire, au oprit funcţionarea unor hoteluri şi au declasificat restaurantul unei alte unităţi, cu dotări inferioare. Inspectorii Ministerului pentru Turism au retras autorizaţiile de funcţionare pentru bungallow-rile Lebăda, hotelul pentru tineret Delfin şi hotelul pentru tineret Albatros din Năvodari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















