Acasă Actualitate Într-un București sufocat, Firea anunță că măsurile pentru Euro 2020 sunt în...

Într-un București sufocat, Firea anunță că măsurile pentru Euro 2020 sunt în grafic: PMB a organizat o sesiune de autografe și un vernisaj

DISTRIBUIȚI

Într-un oraș sufocat în aer și pe străzi, Gabriela Firea e mulțumită de activitatea ei, anunțând că „în prezent, toate măsurile organizatorice asumate de Primăria Capitalei sunt în grafic.”, exemplificând cu o sesiune de autografe și un vernisaj. Desigur că Firea nu va ma fi primar la momentul desfășurării campionatului, așa că după ea, potopul!

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Serviciul Euro 2020 şi Compania Municipală Sport pentru Toţi, a organizat astăzi, la Arena Naţională, evenimentul dedicat Campionatului European de Fotbal 2020 – „500 de zile până la Începerea turneului final UEFA EURO 2020”. Invitaţi speciali la eveniment au fost marii fotbalişti Helmuth Duckadam, Gheorghe Popescu şi Miodrag Belodedici care au acordat autografe copiilor legitimaţi la cluburile de fotbal din Bucureşti.

De asemenea, în cadrul evenimentului, a avut loc şi vernisajul unei expoziţii în cadrul căreia au fost expuse tricourile unor glorii ale fotbalului din România.

Turneul final EURO 2020 va reprezenta pentru Capitala României o oportunitate de promovare a sportului, de dezvoltare a infrastructurii sportive, precum şi de promovare a României ca destinaţie turistică. În perioada turneului final sunt aşteptaţi la Bucureşti mii de turişti şi peste 120.000 de suporteri.

Astfel, obiectivul Primăriei Capitalei este acela de a asigura cele mai bune condiţii de desfăşurare a evenimentelor fotbalistice, din toate punctele de vedere: siguranţă şi securitate, mobilitate, timp liber etc. În prezent, toate măsurile care trebuie implementate de către Primăria Capitalei sunt în grafic, nu există întârzieri şi se colaborează îndeaproape cu delegaţiile UEFA care verifica desfăşurarea acţiunilor prevăzute în program.

Totodată, în această perioadă, Primăria Capitalei lucrează la conceptul de Oraş-Gazdă, un document strategic care descrie în amănunt organizarea evenimentelor din cadrul Turneului Final UEFA EURO 2020. Acest document are că teme principale administrarea proiectului, activităţi comerciale, Fan-Zone, promovare, experienţă spectatori, mobilitate, siguranţă şi securitate. De asemenea, împreună cu specialiştii UEFA, s-au identificat locaţii Fan-Zone şi spaţii de vizionare în Piaţa Constituţiei, intenţionându-se şi amenajarea altor spaţii de vizionare suplimentare.

Mai mult decât atât, Arena Naţională, stadion încadrat în categoria „ELITE”, conform reglementărilor internaţionale, va fi updatat la noile cerinţe UEFA pentru anul 2020, se vor reabilita complet căile de acces către stadion şi se vor continua investiţiile în reţeaua de transport urban, inclusiv în sistemele de dirijare şi semnalizare a traficului.

În ceea ce priveşte mobilitatea în Capitală, reamintim că, după finalizarea achiziţiei a 400 de autobuze ultramoderne, vor fi iniţiate licitaţii pentru achiziţia în continuare de autobuze electrice şi hibride şi vor fi amenajate multiple zone de promenadă cu trafic restricţionat în vecinătatea fan-zone-urilor, a spaţiilor de vizionare şi în zonele adiacente Arenei Naţionale.

Totodată, va fi amplasată semnalistica dedicată pentru ghidarea spectatorilor către stadion şi către celelalte puncte de interes.”, anunță Gabriela Firea.

Sursă foto Facebook – dimineața la metrou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.