Acasă Actualitate Inundațiile i-au solidarizat pe români

Inundațiile i-au solidarizat pe români

DISTRIBUIȚI

Instituțiile publice și locuitorii din județele care au fost ocolite, în acest an, de inundații încearcă să-i ajute pe sinistrații din Moldova, astfel că în multe zone s-au organizat centre de colectare a ajutoarelor.
Localnicii din comuna bistrițeană Târlișua, grav afectată de inundații în urmă cu patru ani, au început, de ieri, să adune alimente neperisabile pentru sinistrații din Moldova. Acțiunea de colectare va dura o săptămână.
Ministerul Apărării Naționale a trimis în localitatea suceveană Dornești ajutoare constând în îmbrăcăminte, 100 de paturi, 500 de cearșafuri, foi de cort, ranițe, gamele, bidoane de apă și 1.000 de prosoape.
Prefectura Arad a deschis, ieri, opt centre pentru colectarea ajutoarelor destinate sinistraților din Moldova, primele donații constând în alimente neperisabile, îmbrăcăminte și obiecte electrocasnice. Ajutoarele vor fi depozitate la sediul Crucii Roșii și într-o școală, până când se strâng cantități suficiente pentru organizarea transporturilor. Și Prefectura Covasna va organiza până în 23 iulie o acțiune de strângere de ajutoare pentru sprijinirea persoanelor afectate de inundații, autoritățile amenajând patru puncte de colectare în județ.
Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA va dona 1,7 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii rutiere și feroviare afectate de inundațiile din ultima perioadă. Un număr de 18 firme din subordinea Ministerului Economiei vor sprijini sinistrații din zonele inundate cu până la zece milioane de euro, a anunțat ministrul Economiei, Adriean Videanu. Banii vor proveni din donații ale angajaților și din bugetele companiilor. Totodată, Videanu a precizat că „efectele inundațiilor vor aduce un minus în PIB, dar impactul acestora nu poate fi deocamdată estimat“. Pe de altă parte, ministrul Educației, Daniel Funeriu, a anunțat că în limitele bugetare încearcă să ajute sinistrații, una dintre preocupări vizând organizarea taberelor pentru copiii care provin din familiile afectate de calamități, iar alta posibilitatea direcționării unor bani de la taberele studențești.
Pompe și o stație de purificare a apei au sosit în România împreună cu echipe de specialiști belgieni și austrieci. Potrivit purtătorului de cuvânt al comisarului pentru Cooperare Internațională, Ajutor Umanitar și Răspuns la Criză, Ferran Tarradellas Espuny, după activarea de către autoritățile de la București a Mecanismul UE de Protecție Civilă, au fost solicitate kit-uri de iluminare, pompe de evacuare și stații de purificare a apei. Franța și Estonia au oferit „materiale grele“ care deocamdată nu sunt necesare dar oferta este menținută până în jurul datei de 8-10 iulie, când se estimează că acest sprijin va fi necesar, a mai spus Ferran Tarradellas Espuny.

Boc a inspectat digul de protecție al municipiului Galați

Președintele Traian Băsescu s-a deplasat, ieri, în localitatea suceveană Dornești, unde a inspectat podul de pontoane peste râul Suceava care este instalat de militari. Acest pod, care va fi gata joi, reprezintă o soluție provizorie până la refacerea podului de pe DN 17 A Siret-Rădăuți, unde a cedat un pilon, iar circulația este blocată de aproape o săptămână. Pe de altă parte, șeful statului a ținut să facă o precizare privind alocarea a șase milioane de euro pentru digul de la Săucești: „Când am vorbit despre alocarea a șase milioane de euro pentru digul de la Săucești m-am referit la întreaga comună, în timp ce premierul, care a anunțat alocarea a 1,8 milioane de euro, s-a referit strict la protejarea satului Săucești. Digul în valoare de șase milioane de euro va avea o lungime de 18 kilometri“. Președintele Băsescu s-a deplasat, ieri, în orașul Dorohoi unde a mers la aceleași case afectate de inundații unde a fost și la sfârșitul săptămânii trecute.
Premierul Emil Boc și ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, au inspectat, ieri, digul de protecție al municipiului Galați, construit de-a lungul Dunării și la care se lucrează pentru supraînălțare până la cota de 715 cm, astfel încât să poată ține în loc viitura de pe Dunăre, ieri nivelul fluviului fiind la 678 de centimetri. Premierul a dat mâna cu zeci de lucrători MAI și MApN veniți la Galați din toate zonele țării pentru a ridica digul și a pus un sac cu nisip la baza digului. Unii gălățeni i-au cerut premierului să dispună spargerea digului de la Cotul Pisicii, de pe malul tulcean, astfel încât pericolul inundării Galațiului să scadă. Boc a parcurs pe jos aproape toți cei 4,5 kilometri pe care se întinde digul de protecție.

Un băcăuan și-a făcut dig în jurul casei
Un bărbat din localitatea Săucești, județul Bacău, a făcut un dig în jurul casei sale, acoperind gardurile cu folie și punând saci de nisip în jurul acestora, reușind astfel să își protejeze locuința de inundații. Potrivit Mediafax, Constantin Vădăvoiu a reușit să își protejeze casa de inundații după ce a acoperit gardurile casei cu folie, le-a înconjurat cu saci de nisip și a făcut un bazin în care să se adune apa, având un hidrofor care să îl golească. El a povestit că inundațiile din 2008 l-au prins nepregătit și atunci a decis să își salveze investiția.

Cod galben de ploi și vijelii, în continuare
Hidrologii au prelungit până astăzi, la ora 16.00, avertizarea Cod roșu de inundații pe râul Prut pe sectorul Stânca Aval-Dranceni, aferent județelor Botoșani, Vaslui și Iași și pe sectorul Sivita-Dunăre, aferent județului Galați, pe râul Siret pe sectorul Șendreni-Dunăre, aferent județului Galați.
Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben de ploi și vijelii pentru Moldova, Maramureș, estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei, valabilă până astăzi, la ora 23.00. Sunt vizate județele Bacău, Brașov, Brăila, Botoșani, Buzău, Bistrița-Năsăud, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.