
Deputata PSD Andreea Cosma ar fi fost beneficiara directă a micșorării limitelor pedepsei pentru abuz în serviciu din ordonanța recent abrogată. Astăzi, deputata nu și-a mai putut stăpâni nervii și a început să țipe la un deputat USR care filma pe holul Parlamentului, ba chiar a și încercat să-l pocnească. Deputata nu dorea să fie filmată. Nu știm de ce, poate pentru că era îmbrăcată? Andreea Cosma este fiica baronului PSD de Prahova, fostul președinte al Consiliului Județean Mircea Cosma condamnat deja la 8 ani de închisoare. Cosma și-a făcut acum patru ani fiul deputat iar acum fiica. Pentru ca Andreea Cosma să intre în Parlament, doi deputați aleși au renunțat la mandate.
Andreea este și notar public, calitate din care a autentificat „un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11.06.2008 – 04.07.2008, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului „Ciuperceasca” fiind în sumă de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferența între valoarea de preluare a bunurilor vândute și prețul vânzării”, după cum scria DNA în rechizitoriul prin care a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz in serviciu.
Acum, bineînțeles că nu e totuna ca judecătorii să stabilească o pedeapsă plecând de la un maxim de 12 ani și patru luni (7 ani + o treime pentru că e în folosul cuiva + 3 ani sporul pentru forma continuată) sau de la unul de 7 ani sau amendă (3 ani sau amendă + o treime + plus spor).
Vezi aici filmarea deputatului Iulian Bulai și criza de nervi a Andreei Cosma.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















