Acasă Actualitate Judecătoarea care l-a achitat pe Brădișteanu pentru o mită de 4 milioane...

Judecătoarea care l-a achitat pe Brădișteanu pentru o mită de 4 milioane USD a fost plasată în arest la domiciliu

DISTRIBUIȚI

Judecătoarea Elena Burlan este acuzată că a luat mită de la interlopul Florică Nicolae poreclit “Superman din Chitila” pentru a stabili pedepse cu suspendare într-un caz de tentativă de omor. Judecătorii Curții de Apel au respins „ca nefondată propunerea de arestare preventivă a inculpatei Burlan Puşcaş Elena formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpata Burlan Puşcaş Elena pe o durată de 30 de zile începând cu data de 17.05.2018 şi până la data de 15.06.2018 inclusiv, constând în obligaţia inculpatei de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, pe durata arestului la domiciliu fără permisiunea organului judiciar”, se arată în hotărârea instanţei. Decizia nu este definitivă.
Judecătoarea Elena Burlan-Puşcaş a declarat ziariștilor că este nevinovată şi că referatul procurorilor nu susţine acuzaţiile ce i se aduc. „În toţi cei 23 de ani de carieră nu am avut niciodată probleme. Dacă un simplu denunţ al unui condamnat, care încearcă să-şi uşureze situaţia, poate să îngroape cariera unui judecător înseamnă că aceasta este ţara în care trăim şi că ne merităm soarta”, a declarat judecătoarea Burlan.

Medicul Șerban Brădișteanu a fost acuzat de DNA că ar fi primit în conturile unei firme off-shore sumele de 500.000 dolari şi 3.594.333 euro de la două firme elvețiene în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare la o licitaţie pentru achiziţia de aparatură medicală, organizată de Ministerul Justiţiei, ar fi atribuit, cu încălcarea flagrantă a normelor legale în materie, echipamente medicale pentru dotarea, din bani publici, a spitalelor din sistemul penitenciar şi a Spitalului “Prof. dr. Constantin Angelescu”. Judecătoarea Burlan l-a achitat la fond pe medic. Aceeași judecătoare a aprobat cererea de recuzare a judecătoarei Camelia Bogdan din dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu în urmă cu șapte ani. Ea este soția fostului fotbalist Marcel Pușcaș.

Astăzi însă procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au anunțat că „au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, iar la data de 17 mai 2018, au înaintat Curții de Apel București referatul cu propunere de arestare preventivă pentru BURLAN-PUȘCAȘ ELENA, la data faptelor și în prezent judecător în cadrul Tribunalului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Anterior, la data de 16 mai 2018, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei Burlan-Pușcaș Elena, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea menționată.

În referatul procurorilor se arată că, în dosarul înregistrat la D.N.A. în anul 2016, au fost identificate date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârșirea unor infracțiuni cu violență, inculpata Burlan-Pușcaș Elena, în calitatea menționată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpații vizați de cercetarea judecătorească (din care doi cercetați pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro.
Banii respectivi au fost primiți de magistrat pentru a dispune față de cei doi inculpați cercetați pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a și întâmplat în perioada 01 octombrie 2009 – 26 ianuarie 2010. De fiecare dată, aceste soluții au fost desființate de instanța superioară de control judiciar.
În același context, pentru aceeași sumă de bani, printr-o sentință din luna februarie 2010, judecătorul Burlan-Pușcaș Elena a pronunțat pedepse cu suspendarea executării față de toți inculpații din dosarul respectiv.
În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentință a fost desființată în parte, Curtea de Apel București pronunțând pedepse cu executare față de autorii infracțiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani și 6 luni.
Inculpatei Burlan-Pușcaș Elena i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.