Certificatul medico-legal în baza căruia judecătoarea Elena Turcu, prinsă beată la volan, i-a chemat în judecată pe oamenii legii care au prins-o în fapt, acuzându-i pe aceștia de vătămare corporală, a fost eliberat de un medic care a fost condamnat, acum câțiva ani, tocmai pentru că ar fi primit bani pentru eliberarea unui astfel de act. Prima instanță unde a fost judecat dosarul medicului Petre Crețeanu a fost chiar Tribunalul Dâmbovița, unde activează și magistratul în cauză. În această fază procesuală, medicul a fost achitat, însă ulterior Înalta Curte l-a condamnat pe acesta la un an de închisoare cu suspendare, iar medicul s-a întors la locul de muncă – Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, de unde a fost eliberat și certificatul medico-legal al Elenei Turcu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















