Home Actualitate Judecătorii au redeschis dosarul „Casa din Mihăileanu”

Judecătorii au redeschis dosarul „Casa din Mihăileanu”

DISTRIBUIŢI

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 1 au confirmat decizia procurorilor de la Parchetul General de redeschidere a urmăririi penale în dosarul „Casa din Mihăileanu”, în care este implicat fostul președinte Traian Băsescu.

Procurorii au redeschis urmărirea penală în cazul a cinci dosare pe numele lui Traian Băsescu, printre care se află și cel privind modul în care fostul președinte a achiziționat imobilul situat pe strada Ștefan Mihăileanu din București.

În anul 2002, pe vremea când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a primit dreptul de a sta cu chirie într-o vilă de pe strada Ștefan Mihăileanu, după care, în 2003, el a depus o cerere pentru a cumpăra un întreg etaj al imobilului, pentru suma de 19.000 de dolari, cerere aprobată de Primăria Capitalei.

Traian Băsescu a fost acuzat atunci că nu avea dreptul să cumpere o locuință de la stat, pentru că el avusese în proprietate o casă achiziționată în București în 2002, pe care o donase fiicei sale.

În anul 2005, Parchetul General a dispus neînceperea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, uz de fals și fals în declarații.

Avocata lui Traian Băsescu în acest dosar a fost atunci Elena Udrea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.