Acasă Actualitate Judecătorii Tribunalului București l-au plasat în arest la domiciliu pe profesorul Burnei

Judecătorii Tribunalului București l-au plasat în arest la domiciliu pe profesorul Burnei

DISTRIBUIȚI

Peste 7.000 de euro au găsit poliţiştii si procurorii bucureşteni la percheziţiile efectuate sâmbătă la locuinţa celebrului chirurg Gheorghe Burnei, acuzat că lua mită pentru a efectua unele operaţii. Procurorii de pe lângă Tribunalul București au anunțat că această cauză a fost constituită în data de 28 septembrie 2016, ca urmare a unui denunţ, şi vizează la momentul actual săvârşirea a 17 fapte de corupţie, comise în perioada octombrie-noiembrie 2016”. Anchetatorii adaugă că acţiunile în cauză au fost efectuate cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Tehnic şi Serviciul Operaţii şi al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, medicul fiind monitorizat în toată această perioadă.

Anchetatorii susțin că pe 21 noiembrie anul acesta, medicul i-ar fi cerut unei mămici suma de 1350 de euro ca donaţie ca să-i opereze copilul. Doctorul intenţiona să plece la un congres în Barcelona şi de aceea nu a încheiat niciun contract de donaţie valabil între aparţinător şi spital. De altfel, anchetatorii au găsit la percheziţii zeci de plicuri cu bani în cărţile din biblioteca de la Spitalul „Marie Curie”. Peste 7000 de euro se aflau în cărţile chirurgului.

Unii părinţii audiaţi în acest dosar au povestit că medicul nu opera dacă nu primea bani alţii însă au declarat că medicul nu a condiţionat actul medical de plic.

u găsit poliţiştii si procurorii bucureşteni la percheziţiile efectuate sâmbătă la locuinţa celebrului chirurg Gheorghe Burnei, acuzat că lua mită pentru a efectua unele operaţii. Nu este singura surpriză însă.

Citeste mai mult: adev.ro/oi0yyn

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.