
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat luni, după întâlnirea cu liderii PNL, că își pune mare speranță într-o judecată corectă și cinstită în acord cu așteptările cetățenilor români pentru ca PNL să-i dea un vot de încredere.
El a spus că miercuri va finaliza lista Guvernului, care va fi unul tehnic, bazat pe specialiști fără carnet de partid.
„Am avut o întâlnire cu conducerea Partidului Național Liberal. Mi-am prezentat obiectivele Cabinetului pe care îl voi propune, sunt obiective care izvorăsc din actualele priorități ale României. Din păcate, timpul ne presează. Avem un context internațional extrem de tensionat și plin de provocări, avem o serie de urgențe ce izvorăsc din angajamentele pe care le are România în prezent – PNRR, jaloanele și implicația de a îndeplini reformele necesare, pentru ca România să-și poată lua banii pe care îi primește gratis de la Uniunea Europeană sau prin împrumut. Ultima cerere de plată este pe 30 septembrie. De asemenea, trebuie să fim pregătiți în această toamnă să facem prima tragere din programul SAFE. Avem obligația, pentru a transmite un semnal de responsabilitate, să pregătim în termenii prevăzuți de lege viitorul buget. Și eu îmi pun mare speranță în o judecată corectă, cinstită, în acord cu așteptările cetățenilor români, în colegii din Partidul Național Liberal pentru a-mi da un vot de încredere”, a afirmat Tomac la sediul PNL.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















SI ASA ZISI TEHNOCRATI SUNT TOT POLITRUCI . DUPA 1989 NU SE POATE VORBI DE MERITOCRATIE ……………………..PENTRU CA ROMANIA A FOST CAPTURATA SI SE PRABUSESTE CONTINUUUUUUU………………………
ROMANIA MAI POATE FI SALVATA DE LA PRABUSIREA EI ABISALA DOAR DE CATRE B.O.R., AJUTATA DE O JUSTITIE CREATA DE DUMNEZEU………………….
E buna ca gluma ce ai zis mai procurorule.
Altfel cred ca shtii ce a spus IISUS cand a fost intrebat de farisei daca este drept ca ei Iudei sa le plateasca bir Romanilor, :”datzii lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu si Cezarului ce-i al Cezarului” adica nu amestecatzi bani cu religia,cum le-a zis IISUS iudeilor si in pilda cu tanarul bogat cand a spus :”imeni nu poate sliji la doi stapani, lui Dumnezeu si lui manoma adica banului”al5fel zis clerul (nu biserica pt.ca biserica inseamna totzi cei botezatzi) sau popimea sa ishi vada de treaba lor care este slujirea lui Dumnenezei si treburile tzari sa le faca cei aleshi de popor si platitzi pentru treaba asta,aaa daca vrei sa zici ca ne lipsesc politicieni nu ash spune cu frica lui Dumnezeu ci onrshti,asta este altceva si aici ai dreptate,am spus doar cinstitzi pentru ca daia care speculeaza credintza oamenilor in Dumnezeu si se folosesc de asta astazi avem in politica oameni asemenea fariseilor din trecut,aia despre care tot IISUS spunea :”ah voi fariseilor care cunoashtetzi biblia pana la virgula dar inima voastra este departe de mine”adica creshtini doar cu vorba care in BOR sunt atat de miltzi ca, chiar ei preotzi au scos binecunoscuta lozinca:”sa faci ce zice popa nu ce face popa” prin care popi recunosc practic ca oameni normali,laici sint mai creshtini decat ei aleshi Domnului caci fapta este cea care conteaza in ochi lii Dumnezeu vorba mai pitzin,aceiashi popi care le intind oamenilor mana sa le fie sarutata,un alt mare pacat al lor pentru ca asta este un semn de mandrie si dasta a fost alungat Satana din rai pentru ca el a fost mandru,a vrut sa fie ca Dumnezeu.