La comemorare

Sâmbătă s-au împlinit doi ani de la dispariția fulgerătoare dintre noi a unui om extraordinar, cu o mare iubire de neam, de țară și mai ales de limba romånă. Îmi amintesc și astăzi, ca și cum s-ar fi întåmplat ieri, ultima conversație avută cu George Pruteanu, în care mă asigura că mai are mult de trăit pentru că mai are multe de făcut pe pămånt. Din păcate, destinul a fost necruțător, iar astăzi suntem cu toții mai săraci pentru că l-am pierdut, poate, pe ultimul apostol al limbii romåne. Personal, i-am simțit absența în fiecare zi de miercuri din ultimii doi ani, deoarece în această zi obișnuia să-și trimită tableta săptămånală pentru ziarul „Curentul“, iar fiecare text era însoțit de un mesaj în ton cu evenimentele politice sau cu vremea de afară. Indiferent de temă, mesajele sale aduceau de fiecare dată un zåmbet și o rază de lumină, semn că uneori cuvintele pot deveni ele însele operă de artă. Depinde doar de cel care lucrează cu ele. Iar la acest capitol, trebuie să recunoaștem, George Pruteanu era un mare artist. Puțini sunt cei care asemeni lui George Pruteanu reușesc să creeze din cuvinte imagini și povești de neuitat. Și mai puțini sunt însă aceia care luptă pentru păstrarea limbii romåne curate, așa cum am moștenit-o de la înaintașii noștri. Fără englezisme, fără neologisme inutile. George Pruteanu devenise în ultimii ani ai vieții sale avocatul de necontestat al limbii romåne, cel care punea pasiune și suflet ori de cåte ori era nevoie să-și pună roba de apărător al cuvintelor romånești pline de înțelesuri. Acesta e unul din motivele pentru care, poate, în fiecare zi îi ducem lipsa lui George Pruteanu. Pentru noi, cei de la ziarul „Curentul“, care am avut onoarea să-i fim prin preajmă în ultimii săi ani de viață, plecarea sa în lumea celor drepți a lăsat un gol imens, cåt inima sa de mare romån. Dar, suntem convinși că de acolo, de Sus, George Pruteanu privește la noi cu zåmbetul său prietenos și veghează la buna păstrare a limbii romåne.