Acasă Actualitate Legea care majorează salariile bugetarilor contestată la CCR

Legea care majorează salariile bugetarilor contestată la CCR

DISTRIBUIȚI

„În mod mişeleşte, coaliţia PSD-PNL-UDMR majorează indemnizaţiile tuturor demnitarilor, în loc să reducă de urgenţă cheltuielile statului. Este vorba de majorări pentru Preşedintele României, membrii Parlamentului, membrii Guvernului, Avocatul Poporului, prefecţi şi subprefecţi etc. La un simplu calcul, rezultă că creşterile se situează între 880 de lei brut lunar în cazul subprefecţilor şi 1.410 lei brut lunar în cazul Preşedintelui României.

Prin nota de corectare a erorii materiale pentru un proiect de lege (Plx 21/2022) adoptat săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor, citită astăzi în plenul aceleiaşi camere, se includ, de fapt, printre cei care beneficiază de creşterea indemnizaţiilor atât Preşedintele României, membrii Parlamentului, cât şi cei care ocupă funcţii de demnitate publică numită (membrii Guvernului, Avocatul Poporului, Prefecţii etc).”, anunță USR printr-un comunicat.

„Ziua ca hoţii, în speranţa că nu ar fi observat nimeni. Printr-o notă de corectare a unei presupuse erori materiale se aduc modificări cu impact bugetar substanţial, mai ales în contextul creşterii numărului de secretari de stat, care nu au fost cunoscute publicului larg anterior”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

USR a votat, săptămâna trecută, împotriva adoptării Plx 21/2022 şi va ataca acest proiect la Curtea Constituţională, aşa cum a promis.

1 COMENTARIU

  1. Intr-o democratie reala, UN POLITICIAN DE ELITA (model) necesar unei societati moderne bazate pe cunoastere, trebuie sa fie un intelept, sa priveasca particularul prin prisma generalului si intr-un acelasi elan de gindire sa cuprinda deopotriva abstractul si concretul. Trebuie sa vada prezentul in lumina trecutului, pentru scopuri situate in viitor. Nici o parte a naturii umane sau a institutiilor omenesti nu trebuie sa-i scape cu totul din vedere. El trebuie sa fie dezinteresat si in acelasi timp sa vizeze un scop; sa fie distant si incoruptibil dar cu picioarele pe pamint ca un om de stiinta.(Indivizi cu discernamintul afectat, incompetentii si cei cu instincte de rechin nu au ce cauta in politica sau viata publica).
    Un popor nu se poate dezvolta fara a avea propriile modele de oameni valorosi a caror exemplu sa le fie urmat sau care sa constituie seva de unde sa se hraneasca spiritual. Lipsa unor asemenea valori sau principii inseamna dezradacinare si apoi pieirea neamului respectiv. Din acest punct de vedere politica romaneasca postcomunista are o manifestare nefasta;

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.