Acasă Actualitate Legea farmaciei, ping-pong politic între Parlament și minister

Legea farmaciei, ping-pong politic între Parlament și minister

DISTRIBUIȚI

Întotdeauna, apariția proiectului unei legi stârnește controverse. Așa s-a întâmplat și cu proiectul privind Legea farmaciei, care a devenit subiect de dispută între Ministerul Sănătății, Parlament, Colegiul Farmaciștilor și Agenția Națională a Medicamentului. Mai nou, în această dispută a apărut un nou "actor": Consiliul Concurenței. Ieri, din cauză că proiectul menționat nu a fost pe placul părților implicate în finalizarea sa, prezente la Comisia pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, au cerut o păsuire de încă trei săptămâni pentru a remedia anumite prevederi "controversate". Cu toate acestea, termenul pare a nu fi îndeplinit, din cauză că parlamentarii din Comisia menționată doresc ca proiectul Legii farmaciei să se definitiveze printr-o lege, în vreme ce Ministerul Sănătății vrea ca actul normativ să treacă printr-o Hotărâre de Guvern.

Parlamentarii din Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților s-au opus însă vehement intenției ministrului liberal al Sănătății, Eugen Nicolăescu. Deputatul Sorin Paveliu a argumentat că, în cazul în care "această lege ar avea caracter de Hotărâre de Guvern, atunci există posibilitatea ca în orice moment cei de la Ministerul Sănătății să schimbe regulile în timpul jocului". Având în vedere că în forma actuală actul include criterii anticoncurențiale, ceea ce obligă necesitatea unui aviz din partea Consiliului Concurenței, oponenții lui Nicolăescu au subliniat că o Hotărâre de Guvern nu ar avea nevoie de acest aviz. 
În cadrul acelorași dezbateri de ieri, au apărut divergențe și între reprezentantul Agenției Naționale a Medicamentului și cel al Colegiului Farmaciștilor. Cel din urmă a propus ca, în momentul în care au loc controale în farmacii, din comisia cu pricina să facă parte și un reprezentant al Colegiului. Doar că ANM-ul s-a opus, scuzându-se că respectivul control are caracter secret. De o asemenea justificare a avut nevoie deputatul Paveliu, care i-a acuzat direct pe cei de la ANM că în acest mod vor să secretizeze șpaga.

Farmaciile funcționează ilegal?

În anul 1991, farmaciile au fost privatizate, fiind organizate în baza legii societăților comerciale, cu restricții demografice și teritoriale, dar în 2001 restricția teritorială a fost îndepărtată, prin OMS 626/2001, modificat prin OMS 1199/2004. Un alt subiect dezbătut a fost cel privind funcționarea farmaciilor în distribuția actuală. În acest moment există 6.500 de farmacii comunitare și un număr de 12.000 de farmaciști. Având în vedere că normele obligă ca fiecare farmacie să aibă angajați doi farmaciști, se presupune că cele existente acum funcționează ilegal. Pentru ca tot acest proces să fie cât mai transparent și legal, părțile implicate în dezbateri au căzut de acord asupra întocmirii unui registru publicat pe Internet.

Dorințele Ministerului Sănătății prin acest proiect

Una din prevederi arată că actualele farmacii și lanțuri farmaceutice aflate în proprietatea agenților economici trebuie să se reorganizeze în termen de 6 luni după ce va intra în vigoare legea. Pe de altă parte, se introduce o distanță minimă de 250 de metri între farmacii. Această ultimă prevedere a stârnit zâmbetul multora, având în vedere că la acest moment există numeroase situații în care farmaciile merg umăr la umăr, ceea ce va presupune că multe farmacii vor fi puse la pământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.