Home Actualitate Liberalul Mihai Calimente, șeful Comisiei SIE, lucrează pentru Soros?

Liberalul Mihai Calimente, șeful Comisiei SIE, lucrează pentru Soros?

DISTRIBUIŢI

Un personaj un aspect delabrat și mocirlos l-a transformat ieri, pe Soros, în lider al zecilor de mii de români care protestează față de aberanta afacere a aurului pe care guvernul Ponta și Traian Băsescu vor să o perfecteze în favoarea lui Soros. Nu-i așa că sună idiot și arată ca o fractură logică întreaga propoziție?. Ei bine așa și e. Personajul cu pricina a comis super inteligentul panseu imediat după ce a avut loc în Parlament audierea șefului SIE, colegul de partid al lui Calimente, Meleșcanu, licheaua în costum Armani (citat din clasici), acesta fiind, după toate probabilitățile, sursa de încredere a parlamentarului PNL. Cel puțin așa reiese din circumstanța succesiunii evenimentelor.
Ieșirea publică extrem de inteligentă a deputatului liberal a avut loc în urma unei solicitări oficiale a PNL din data de 21 septembrie, adresată SIE, cu privire la rolul “agenturilor” care s-ar afla în spatele nostru, al manifestanților ce se opun proiectului goldsteinilor. Procedura și mentalitatea PNL-ului aduce aminte de vremea FSN-ului lui Ilici, când noi cei din Piața Universității eram “plătiți de Rațiu și Câmpeanu” și aveam “mașini de scris automate de făcut bani” – conform minerilor și descreieratelor de la Apaca dar și susținătorilor lui Ion Ilici Iliescu cu aere intelectuale, gen Andrei Pleșu.
Știrea de săptămâna trecută suna astfel: “PNL a cerut SIE o serie de informații cu privire la proiectul minier de la Roșia Montană. Scopul este de a elimina elementele care ar putea influența negativ sau pozitiv decizia finală cu privire la exploatarea minieră. Președintele Comisiei de control a SIE, liberalul Mihaiță Calimente, a declarat atunci: ”Am transmis o listă cu întrebările pe care le-am pus. Prima se referea la faptul că în presa internațională există comentarii clare că între anumite grupuri de interese străine există o bătălie care face să crească sau să scada prețul aurului la Toronto, a societății care activează aici în România, și atunci există un impact clar asupra unor declarații pe care le dau unii oameni politici și daca au informații, ce legături au aceste grupuri cu grupurile de aici care fac aceste mișcări. Daca au informații în legătura cu ONG-uri care sunt finanțate din afara țării pentru a face propagandă, într-un fel sau altul, împotriva sau chiar pentru acest proiect, pentru că de asemenea am văzut în presă foarte multe ONG-uri care sunt finanțate, 26 cel puțin, nu știu dacă este adevarat, de către fundația Soros pe diferite căi, sigur, nu direct, pentru aceste manifestări care au avut loc, ci pentru diferite alte proiecte, dar legătura ne spune ceva”.
În plus, inteligentul Calimente vroia să afle “dacă există Guverne, în apropierea granițelor României, care au interesul să blocheze proiectele miniere, petrolifere și de gaze din țara noastră”.
Prompt, licheaua în costum Armani, a venit în fața Comisiei, și a desfășurat, conform informațiilor publice, un și mai inteligent tabel cu săgețele și pătrățele colorate care înfățișau ideea că “În subiectul Roșia Montana au fost implicate guverne străine, entități și mijloace de presă”. “Extraordinar, să faci tu plici din karici!” ar fi zis Băsescu către lichea, în timpurile sale bune, cred eu.

Cine-i contra goldsteinilor lui Soros reprezintă “un pericol la adresa siguranței naționale”

Imediat a ieșit pe interval și Calimente și a spus că “ONG-urile lui Soros sunt catalizatorul Pieței Universității, iar finanțările acestora ar putea reprezenta un pericol la adresa siguranței naționale”.
După ce Răzvan Theodorescu a spus că mișcarea protestatară este anti sistem, evocând primejdia apariției unui nou Căpitan legionar, după ce un alt pesedist a făcut un joc de cuvinte alăturând protestelor din România imaginea manifestărilor fasciștilor din Grecia, ultimele două ieșiri publice ale PNL-ului arată tendința îngrijorătoare de a se aplica eticheta atentatului la adresa siguranței naționale asupra tinerilor protestatari dar și asupra mea de exemplu, că și eu sunt alături de ei, chiar dacă nu sunt plătit de Soros, ba dimpotrivă.
SRI-ul are în grijă tot ce mișcă “anti-sistem”. De exemplu dacă mie îmi trece prin gând să tușesc măcar înspre Calimente, sunt clar antisistem și pușcăriabil. Evident e vorba doar de un gând inocent, fac precizarea cuvenită, mai ales că sunt și cam răcit și am unele mici crize de tuse după atâta timp petrecut pe străzi, tot așteptând să vină biștarii de la Soros.
În ce privește situația și a altor bandiți finanțați de Soros voi cita punctul de vedere al unui personaj care cu greu ar putea fi calificat drept agent al lui Soros, președintele executiv al Partidului Totul pentru Țară, organizație politică ce se revendică de la rezistența anticomunistă a României, nicidecum de la Fundația Soros.
Partidul “Totul pentru Țară” a fost reînființat, în 1993, de conducătorii Mișcării Legionare care supraviețuiseră cumplitei persecuții comuniste, în frunte cu comandantul legionar Nistor Chioreanu, și cu girul unor personalități precum Ion Gavrilă Ogoranu, Ernest Maftei, prof. dr. Ion Brad ș.a dar autoritățile feseniste de extracție moscovită, foarte strâns legate de Soros, au refuzat înregistrarea legală sub acest nume, cu greu acceptîndu-se titulatura “Pentru Patrie”. Între timp liderii partidului au izbutit înregistrarea sub numele “Totul pentru Țară” deviză ce aparține lui Barbu Catargiu, prim-ministru al României, om politic conservator, asasinat în 1862.
Florin Dobrescu a declarat următoarele cu privire la ieșirile publice ale liderilor PNL:
“Avem de-a face cu recurența bolnavă a unui scenariu securist. Mai clar, această gașcă comunistoidă, susține că toată mișcarea de stradă din ultimile trei săptămâni amenință siguranța națională, fiind rodul unor organizații finanțate din exterior. Mai clar, și noi suntem un pericol pentru siguranța națională. Pentru un număr infim de agenți plătiți, avem dreptul să diabolizăm zecile de mii de tineri curați care vin acolo cu tot sufletul și-și sacrifică nopți la rând, rezistând împotriva unui proiect de lege care este și neconstituțional, și antiromânesc, și anticreștin, și nedemocratic și ucigător la modul propriu? Pe noi, naționaliștii care protestăm de 3 săptămâni cine ne plătește? Tot Soros? Să fim serioși! ?ê?£i lăsând modestia la o parte, putem afirma că suntem printre ONG-urile care din prima zi s-au remarcat în ceea ce privește mobilizarea.
În toate orașele mari din Europa, America și Australia românii protestează față de străini împotriva proiectului. Forurile UE și cancelariile occidentale au Roșia Montană pe primele rânduri ale agendei zilnice și se ridică voci cu autoritate care cer guvernanților de la noi să retragă proiectul. Din ministere ies la iveală ilegalități și abuzuri legate de acest contract oneros, care în mod cert se vor lăsa cu dosare penale.

Românii tind să devină un neam unit

?ê?£i, mai important decât toate, pentru prima oară din 1989, în București, Cluj, Sibiu, Brașov și alte orașe mari, românii s-au unit, peste diferențele de orientare ideologică sau politică, reeditând atmosfera însuflețită de acum 24 de ani.
?ê?£i atunci, punem o altă întrebare: cui ar folosi încetarea sau slăbirea protestelor, ca urmare a unor diversiuni în care se încadrează și recenta poveste cu “agenturili”?
Răspunsul logic nu poate fi decât unul: celor doi mari asociați în proiectul RMGC. Respectiv companiei Gabriel Resources, cu escrocii dovediți care o conduc, și clasei politice decăzute care de 15 ani susține proiectul, dincolo de unele declarații contradictorii de fațadă.
Poporului român însă nu i-ar folosi cu nimic. Pentru că el, pe lângă că nu s-ar alege cu nimic din aurul de la Roșia, va rămâne bolnav, cu un deșert selenar în inima țării, cu Istoria distrusă…
Cunoaștem foarte bine cum s-au născut SRI și SIE. De fapt, aceste instituții nu s-au născut. S-au metamorfozat doar, din hoitul fetid al fostei Securități, sub bagheta magicienilor Brucan, Iliescu și Măgureanu, perpetuând tot activul și pasivul criminalei instituții dinainte de 1989: cadre, sedii, informatori, arhive, interese, năravuri și privilegii. Toate eforturile structurilor occidentale de a alinia aceste instituții la standardele celor din vest, au reușit doar la nivelul fațadelor.
O lume infectă, fundamentată pe hedonism, corupție și nepotism, o lume total separată de restul României prin privilegii și standarde de viață necunoscute muritorilor de rând, scoate din recuzita ruginită vechile marote, agitându-le prin fața românilor, în speranța că vor salva o clasă politică expirată, al cărei sfârșit e strigat de masele ieșite în stradă”.
La sfărșitul zilei trecute, după ce declarațiile idioate ale șefului Comisiei SIE Mihai Calimente au făcut înconjurul lumii, Soros devenind astfel, în imaginea publicului mondial,  via Calimente, liderul de necontestat al protestelor împotriva goldsteinilor, PNL a ieșit cu o precizare de fațadă, încercând să dreagă busuiocul.
"Declarațiile deputatului PNL Mihăiță Calimente privind protestatarii din Piața Universității împotriva proiectului de la Roșia Montană sunt făcute în nume strict personal. Partidul Național Liberal se delimitează ferm de acest gen de declarații și acuzații”.
Vrăjeală ieftină. Dacă se delimitează ferm de ce nu îl aruncă afară din partid pe loc?
Întrebare retorică desigur – se știe prea bine că retorica este tot un fel de șmen de-al unor proto-agenți de-ai lui Soros, alde Gorgias, Platon, Aristotel, Demostene, Cicero, Quintilian. Noroc cu alde Socrate, critic intransigent al retoricii, care i-a și demascat pe toți aștia, un colos al gândirii antice de la care cu siguranță se revendică eruditul de Mihăiță Calimente ăsta, inteligentul lui pește delimitat.

George Roncea

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.