Recidivistul care a tranșat o femeie din Argeș, după ce mai întâi a violat-o, a primit mandat de arestare de la judecătorii Tribunalului București. Florin Mânzăraru a cedat în anchetă și a recunoscut plângând faptele, în timp ce mulțimea furioasă îl huiduia în fața locuinței sale, unde procurorii desfășurau o percheziție.
Mânzăraru, care fusese eliberat condiționat din închisoare după doar patru ani pentru un alt viol comis în 2008, a recurs la același mod de operare ca acum patru ani. Criminalul a recunoscut că în noaptea de 24 spre 25 mai, a luat o femeie cu mașina, din Topoloveni, a violat-o, a ucis-o și apoi i-a tranșat cadavrul în cada locuinței sale din oraș, luându-i și toate bunurile personale.
Mânzăraru a fost cuprins de remușcări în fața anchetatorilor, și le-a spus, plângând, că regretă faptele comise. Criminalul, care inițial refuzase să facă orice fel de declarații, a cedat în timpul percheziției desfășurată la casa sa din Leordeni. În fața acesteia se adunaseră o serie de săteni, care îl huiduiau și cereau să fie condamnat la moarte.
Întrucât ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Casație, Mânzăraru a fost dus la București, și a fost prezentat pentru emiterea mandatului de arestare magistraților de la Tribunalul București
Poliția a intrat în alertă, acum o săptămână, după ce trupul fără cap și membre al unei femei a fost găsit de un cioban în râul Argeș, în localitatea Petrești, satul Ionești. Zi mai târziu, rudele au anunțat dispariția Iulianei Neblea, o femeie de 36 de ani care locuia în comuna unde fusese găsit cadavrul. Anchetatorii au stabilit că femeia a fost victima unui omor comis cu deosebită cruzime, și după câteva zile, a fost reținut și autorul abominabilei fapte. În mașina lui s-au găsit pete de sânge care aparțineau victimei, și autorul a fost identificat și pe baza unor imagini video dintr-o benzinărie. În plus, femeia s-a luptat cu criminalul, rănindu-l pe corp cu unghiile, semne găsite de procurori la examinarea corporală a lui Mânzăraru.
Mânzăraru a fost acuzat de omor deosebit de grav, tâlhărie și profanare de morminte, anchetatorii spunând că acesta a luat-o cu mașina pe femeie, apoi a dus-o acasă, a ucis-o și i-a secționat cadavrul, aruncându-l în râul Argeș de pe podul Căteasca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















