Home Actualitate MAE avertizează cetățenii români din Siria să părăsească de urgență această țară

MAE avertizează cetățenii români din Siria să părăsească de urgență această țară

DISTRIBUIŢI

Diplomația română avertizează asupra deteriorării situației din Siria și atrage atenția românilor care vor să călătorească în această zonă să nu efectueze deplasări. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) face apel de asemenea ca toți cetățenii români să părăsească Siria. MAE a pus la dispoziția cetățenilor români afectați de actuala situație din Siria, un număr de telefon – +40.21.319.21.37 – din cadrul Departamentului Consular – apelabil 24/24h. Linia telefonică este dedicată solicitărilor de sprijin și informații consulare specializate. Numărul românilor care se află în Siria se ridică la circa 12-14 000 de cetățeni. „Din cauza dificultăților de ordin obiectiv, precum părăsirea teritoriului prin mijloace proprii, neînregistrarea la misiunea diplomatică și dificultățile de comunicare datorate situației din teren, numărul acestora rămâne la nivel de estimare. În context, MAE reiterează apelul către cetățenii români prezenți pe teritoriul Siriei de a contacta Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-și înregistra prezența și a transmite propriile coordonate, precum și pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situații de urgență, să poată beneficia, la cerere, de asistența statului român”, precizează MAE. De la începutul conflictelor din Siria, misiunea diplomatică a repatriat, prin proceduri specifice, aproximativ 500 de cetățeni.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.