Politia de Frontiera Romana (PFR) sustine ca, in perioada 1 ianuarie 2002-31 ianuarie 2003, au fost depistate bunuri de contrabanda in valoare totala de aproximativ 495 miliarde de lei, din care tigarile ocupa un loc important in ierarhia marfurilor pe care traficantii intentionau sa le introduca sau sa le scoata din tara, valoarea acestora fiind de peste 43 miliarde de lei. In perioada mentionata, politistii din punctele de frontiera au confiscat peste 1.728.000 de pachete de tigari de diferite marci. Una dintre metodele cele mai des practicate de traficanti este achizionarea, ilegala, de tigari din magazinele duty-free, care ajung, in unele cazuri, sa vanda de trei ori mai multe tigari decat le permite legea. Potrivit unui raport al Inspectoratului Politiei de Frontiera, principalele zone ale contrabandei cu tigari sunt Zonele Libere Constanta Sud – Agigea si Curtici – Arad.
Sursele de aprovizionare
Politistii de frontiera au constatat ca printre metodele practicate de traficanti se numara si folosirea magazinelor duty-free din punctele de trecere a frontierei si zonele libere, drept -sursa de aprovizionare- pentru piata de tigari interna si externa (in special, in Iugoslavia si Ungaria), prin derularea succesiva a unor operatiuni de import-export si antrepozitare si, astfel, sustragerea din circuitul legal a unor cantitati impresionante de tigari. Aceasta metoda a luat o amploare deosebita in ultima perioada de timp, magazinele duty-free justificand -consumul excesiv al tigarilor- prin numarul mare de persoane care ies din Romania si care achizitioneaza tigari, -in limitele legale-. Conform prevederilor legale, orice persoana fizica care iese din Romania poate cumpara un cartus de tigari). Justificarea este insa contrazisa de statistici.
Toti romanii au iesit din tara cu cel putin trei cartuse de tigari
Potrivit Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, din analiza datelor pe ultimele trei luni ale anului 2002, a rezultat ca exista diferente mari intre cantitatea de tigari importata, cea vanduta si numarul de persoane iesite din Romania. Astfel, cantitatea totala a tigarilor manipulate in magazinele duty-free de la nivelul intregii frontiere a fost de 70.285.600 de pachete de tigari, iar numarul persoanelor iesite din Romania a fost de 2.373.611, raportul ducand la concluzia ca toti cetatenii iesiti din tara sunt fumatori si au cumparat fiecare aproximativ 30 pachete de tigari (3 cartuse).
Tigari -plimbate- de la un punct de frontiera la altul
Politistii de frontiera mai spun ca anumite cantitati de tigari sunt -plimbate- de la un punct de frontiera la altul, sunt antrepozitate in locuri care nu se justifica din punct de vedere al distantei, iar transporturile se efectueaza cu aceleasi camioane.
Principalele puncte prin care intra tigarile pe teritoriul Romaniei sunt Zonele Libere Constanta Sud – Agigea si Curtici – Arad. O data ajunse la nivelul magazinelor duty-free din punctele de frontiera, prin intermediul unor persoane fizice, tigarile sunt introduse ilegal in Romania (prin evitarea controlului specific efectuat pe sensul de intrare in tara) sau sunt scoase ilicit (traficantii achizitionand, dupa efectuarea formalitatilor specifice de control pentru iesirea din tara, cantitati impresionante de tigari din magazinele duty-free, pe care, ulterior, le transporta in tarile vecine, in vederea comercializarii).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















