În cazul atacului armat de la coaforul Perla din București, în care a fost arestat Gheorghe Vlădan, una dintre părțile civile a solicitat introducerea în cauză a MAI ca parte responsabilă civilmente. Surse judiciare au declarat că cererea de introducere ca parte responsabilă civilmente a MAI vine după ce șeful Poliției Române, Liviu Popa, a afirmat că agentul Gheorghe Vlădan nu avea un aviz psihologic pentru a deține arma. Cererea depusă la dosar nu a fost motivată. Totodată, procurorii au extins cercetările și îl acuză pe Vlădan de alte două tentative de omor, în cadrul aceluiași dosar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















