„Au mai fost premieri care și-au dus rudele cu elicopterul SRI, iar domnul Emil Boc a cerut factura, a vrut să ajute astfel bugetul SRI“, a declarat ieri directorul Serviciului Român de Informații, într-o emisiune la B1 TV. George Maior a comentat astfel incidentul de săptămâna trecută, când șeful executivului a fost surprins în timp ce cobora dintr-un elicopter al Serviciului Român de Informații, pe Aeroportul Băneasa, el fiind însoțit de doi copii, dintre care unul era fiica sa mai mică. Maior a adăugat că „e irațional să ne gândim că ar fi trebuit ca apropiații lui Emil Boc să nu se urce în elicopter când zborul oricum se făcea. Acest tip de acțiuni se fac în foarte multe alte state. Observați de exemplu Adminsitrația americană. Și viitorii prim-miniștri vor avea această facilitate, nu e nimic spectaculos sau ilegal în legătură cu zborul“. Purtătorul de cuvânt al executivului, Ioana Muntean, a spus ulterior că premierul a achitat SRI contravaloarea transportului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















