
Potrivit unui proiect de regulament elaborat de BNR, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populației, pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, și nu doar în funcție de adeverința de salariu sau alte documente, precum în prezent. Așa cum era de așteptat, reacțiile nu au întârziat să apară, caracterizările bancherilor făcute noilor reguli mergând de la "staliniste" la "normale".
Consultantul financiar, Bogdan Baltazar, consideră că măsurile anunțate de BNR sunt ridicole și au un pronunțat caracter stalinist. "Este o măsură de teatru, de lumini și umbre. Prevederile sunt aproape ridicole. Să obligi, de exemplu, la acest test de stres, de condiții nefavorabile, să incluzi un raport de curs de schimb de 20 de lei pentru un euro și în condițiile astea să îi calculezi capacitatea de rambursare a unui credit în euro este ceva care ține de domeniul absurdului și cred că BNR-ul a dorit să intre în cartea ridicolului financiar. (…) Orice bancă care se respectă poate merge până la Curtea Supremă de Justiție, poate merge la instanțele europene, nu suntem chiar de capul nostru", a declarat Bogdan Baltazar, în cadrul unei emisiuni TV.
"Când omul vine cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată și dovedește că i s-a mărit salariul cu 50%, cum să limitezi acordarea creditului la o creștere de 20%?!", spune Baltazar.
Reprezentanții Băncii Naționale spun, însă, că noile norme sunt normale în condițiile actuale. Consilierul guvernatorului, Adrian Vasilescu, a explicat că măsurile erau necesare în contextul creșterii la un nivel record a creditării, peste limite sustenabile. "Era normal atâta vreme cât s-a constatat că foarte multe documente de bonitate, plecând de la venituri, erau fie false, fie exagerate, era normal să caute o soluție, nu ăsta e documentul final, deocamdată este un document pus în discuția băncilor, și a publicului", a spus Vasilescu.
Clienți mai informați
Noile reguli obligă băncile să realizeze pentru fiecare potențial client analize de tip stress test pentru evaluarea capacității de rambursare a creditului în condiții nefavorabile, pe baza informațiilor disponibile aferente unei perioade de minim 18 luni, anterior datei evaluării, utilizând cea mai ridicată rată a dobânzii, după caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei naționale, inclusiv în cazul creditelor indexate, și cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile practicat de împrumutător în respectiva perioadă.
Nicolae Alexandru-Chisdeciuc, senior economist al ING Bank, crede că măsurile sunt benefice pentru că vor contribui la gradul de informare a clienților. "Mi se pare o măsură bună, dar nu cred că va fi de natură să descurajeze creditarea în valute exotice. Probabil că următoarele măsuri se vor îndrepta către aceste credite care, până acum, au încercat să fie temperate doar prin provizioane", spune economistul șef al BCR, Lucian Anghel.
De asemenea, până la îndeplinirea condițiilor prevăzute, în cazul împrumutătorilor care la data intrării în vigoare a prezentului regulament desfășoară activitatea de creditare a persoanelor fizice în baza normelor interne de creditare, nivelul maxim al gradului de îndatorare este limitat la 40%. "În general, restricțiile legate de gradul de îndatorare sunt singurele care funcționează(…) Era iminentă apariția unor măsuri și nu este exclus să apară și altele", consideră șeful departamentului de cercetare din cadrul Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















