
Polițiștii au emis 21 mandate de aducere pentru medici și farmaciști în dosarul decontărilor fictive și nu este exclus ca pentru o parte dintre aceștia anchetatorii să emită mandate de reținere. Mai mulți martori din dosarul decontărilor de rețete fictive, în care polițiștii au efectuat 26 de percheziții în București și trei județe, sunt audiați la sediul Poliției Capitalei. Prejudiciul în dauna Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a fost estimat la 3,5 milioane de euro. Și medicii anchetați au luat parte la perchezițiile și verificările de la Institutul Fundeni, iar apoi au fost escortați la sediul Poliției Capitalei, pentru audieri. Și farmaciștii din rețeaua de farmacii ”Rețeta” vor fi chestionați de anchetatori, aceștia fiind acuzați că decontau la Casă rețetele falsificate, contra unui comision.
Trei medici au emis 1.100 de rețete false pentru medicamente oncologice și hematologice, pe numele unor pacienți, iar reprezentanții unei firme ce deține un lanț de farmacii au decontat fraudulos pentru acestea, la CASMB, aproximativ 8,3 milioane de lei, susțin procurorii Parchetului Tribunalului București, într-un comunicat de presă.
„Din datele și probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că suspecții au creat circuite economice și financiare fictive cu scopul de a-și însuși sumele de bani rezultate din activitatea infracțională și de a denatura plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Prejudiciul produs bugetului de stat, reprezentând TVA și impozit pe profit, se ridică la suma de circa 1,7 milioane de lei”, a precizat Parchetul Capitalei.
Peste 100 de polițiști au desfășurat marți dimineață 26 de percheziții domiciliare în Capitală și în județele Sibiu, Dolj și Ilfov într-un dosar care privește întocmirea de rețete false pentru bolnavii de cancer și afecțiuni cronice, decontate prin Casa de Asigurări București, a anunțat Poliția Română.
Acuzațiile aduse persoanelor fizice și juridice cercetate sunt de înșelăciune, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, evaziune fiscală, spălare de bani, dare și luare de mită.
„Dosarul penal aflat în instrumentarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București, vizează întocmirea de rețete false în domeniile oncologic și hematologic care au fost decontate prin CASMB. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 3.500.000 de euro”, susțin anchetatorii.