Acasă Actualitate Medicii de familie vor primi câte 15 doze de vaccin zilnic și...

Medicii de familie vor primi câte 15 doze de vaccin zilnic și vor fi plătiți pentru fiecare administrare efectuată

DISTRIBUIȚI

Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții Asociației Orașelor și Municipiilor din România, pe tema campaniei de vaccinare împotriva COVID – 19.

„În privința medicilor de familie, mesajul premierului, dar și al ministrului Sănătății a fost foarte clar – din 4 mai vor primi medicii de familie dozele de Johnson & Johnson și vor putea realiza această vaccinare. Important e ca ei să se implice, fiindcă e voluntară activitatea – nu pot fi obligați, dar noi vom face o campanie pe lângă ei. Fiecare medic de familie va primi câte 15 doze pe zi”, spune Emil Boc.

La rândul său, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, precizează că încă se negociază suma acordată pentru fiecare doză administrată de medicii de familie.

„Cu toții fac același job – și medicii arondați centrelor de vaccinare, ca și medicii de familie. Cred că ar trebui să fie o formă unitară de remunerare a acestor persoane”, adaugă Pucheanu.

În prezent conform OMS 72/2021, plata personalului medico-sanitar și a registratorilor care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID-19 organizate în alte locații decât cele din cadrul unităților sanitare se face în baza unui contract distinct, de prestări servicii, încheiat cu reprezentantul legal al autorității publice locale și beneficiază pentru timpul efectiv lucrat de un tarif orar diferențiat, după cum  a) 90 lei/oră pentru medici;

b) 45 lei/oră pentru asistenți medicali;

c) 20 lei/oră pentru registratori.

Acum rămâne de văzut cum va evalua Guvernul timpul necesar administrării unui vaccin, având în vedere că 15 minute după administrare, vaccinatul va trebui supravegheat, ceea ce înseamnă că medicul de familie și asistentul său medical, unul din cei doi făcând și înregistrarea, vor trebui plătiți pentru cca 3 vaccinuri pe oră, adică 5 ore pe zi. Sau altfel spus pentru fiecare doză administrată, medicul de familie și asistentul ar trebui să primească împreună în jur de 50 de lei.

 

1 COMENTARIU

  1. Uite ca nu avem sedinte in comisia de santate din Parlament condusa de Nelu Tataru si cu toate acestea aflam de la intalnirile cu primarii din Romania ce se pune la cale de catre stimabili nostri reprezentati ai comunitatilor locale in ceea ce priveste masurile concrete de combatere a pandemiei. Curios este faptul ca domnul primar Emil Boc semnala ca primariile nu au fondurile necesare si guvernul dumnealui nu aloca bani pentru centrele de vaccinare de aproximativ 4 luni, curat voluntariat made in Romania, iar acum se pare ca nu-l mai intereseaza subiectul finantarii campaniei de vaccinare ca de au pasat problema la fraerii din asistenta medicala primara, curat ca in Caragiale !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.