
Ministru interimar al justiției, Teodor Meleșcanu riscă până 7 ani de închisoare, potrivit Codului Penal. Tergiversarea trimiterii avizelor pentru începerea urmăririi penale în cazul celor opt foști sau actuali miniștri poate fi încadrată cu ușurință în categoria infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției, faptă pedepsită de Codul Penal cu închisoare între 3 luni și 7 ani. De asemenea, acțiunea ministrului interimar al justiției poate fi încadrată la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă pedepsită, tot în Codul Penal, cu până la 5 ani de închisoare.
Acest lucru a fost subliniat ieri inclusiv de președintele Traian Băsescu. Întors din Georgia, acesta a declarat că îl suspectează pe ministrul Teodor Meleșcanu de abuz în serviciu.
Sub pretextul că nu-l va lăsa pe șeful statului să facă o greșeală cu privire la avizele pentru începerea urmăririi penale date celor 8 foști și actuali miniștri, "justițiarul" interimar Teodor Meleșcanu a întors respectivele avize la Cotroceni. Acesta și-a argumentat decizia pe faptul că actele ajunse la minister cu sigiliul președintelui erau insuficiente și viciate ca și procedură pentru ca șeful statului să poată lua o decizie corectă cu privire la avizarea începerii urmăririi penale. Mai mult, Meleșcanu, în totală necunoștință de cauză, deși pretinde că ar avea cunoștințe de jurist, a precizat că el nu a primit dosarul cauzei, deci nu a fost pe deplin informat cu privire la ceea ce trebuie să semneze. Însă acest lucru nu este legal posibil, deoarece nici un om, nici măcar șeful statului, nu are dreptul de a consulta rechizitoriul anchetatorului înainte ca acesta să fie finalizat și să fie trimis în instanță, fiind vorba la mijloc de protejarea secretului de serviciu, de care fiecare procuror ar trebui să țină seama.
"Imixtiune în actul de urmărire penală"
Specialiștii în procedură penală consultați de ziarul "Curentul" au dezvăluit că retrimiterea actelor și avizelor înapoi la Cotroceni este imixtiune în actul de urmărire penală, deoarece singurul care poate decide în acest caz este președintele, iar acesta a hotărât deja. Potrivit surselor citate, legea nu permite unui ministru să se pronunțe într-un asemenea caz, ceea ce trebuia acesta să facă era doar să trimită actele la Parchet, mai ales că președintele care a dat deja avizul nu poate fi tras la răspundere dacă a hotărât bine sau nu. Hotărârea președintelui este de sine stătătoare și acesta nu trebuie să se justifice în fața nimănui cu privire la acest aspect, au mai precizat specialiștii.
Andon: "Gestul lui Meleșcanu – obstrucționarea justiției"
Președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Sergiu Andon, a declarat ieri că nu crede în utilitatea gestului ministrului interimar al justiției, Teodor Meleșcanu. El a precizat că gestul acestuia de a trimite documentația la Cotroceni "seamănă cu o acțiune de obstrucționare a actului de justiție". Ministrul nu ar fi trebuit să se substituie justiției și nici să cenzureze actele și procedurile, a afirmat deputatul conservator.
Codul Penal
Capitolul II : Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției
Favorizarea infractorului
Art. 264: – Ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în
timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
Abuzul în serviciu contra intereselor publice
¥ Cod Penal Art. 248: – Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Art. 145: – Prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public. Art. 147: – Prin "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















