Acasă Actualitate Mersul cu trenul în România este ca şi participarea la concursul EXATLON....

Mersul cu trenul în România este ca şi participarea la concursul EXATLON. Ministrul Cuc trebuie să demisioneze

DISTRIBUIȚI

Deputatul Ionuţ Simionca, vicepreşedinte PMP, susţine că „mersul cu trenul în România este ca şi participarea la concursul EXATLON”. „După ce trei trenuri au deraiat într-o singură săptămână, e clar că CFR călători îi supune pe pasageri la probe ce le pun la încercare pregătirea fizică, viteza de reacţie şi rezistenţa psihică”, explică acesta, cu referire la faptul că trenul regio Sighetu Marmaţiei – Bucureşti Nord a sărit de pe şine aseară în localitatea Coşbuc din judeţul Bistriţa-Năsăud, chiar la trecerea la nivel cu DN 17C, care leagă Maramureşul de Bistriţa.

În opinia parlamentarului PMP de Bistriţa-Năsăud, „incompetenţa actualilor guvernanţi în modernizarea şi întreţinerea infrastructurii CFR pune în pericol viaţa celor care călătoresc cu trenul”. Ionuţ Simionca arată că „avem peste 1.000 km restrictionaţi şi sunt puncte unde trenurile trebuie să încetinească chiar şi până la 5 km/h ca să nu deraieze. În plus, 75% din şine, 65% din poduri şi 50% din terasamente au durata de viaţă expirată şi au nevoie urgentă de reparaţii capitale”.

„Guvernul PSD-ALDE a devenit o adevărată ameninţare la adresa securităţii fizice a românilor. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, nu a reuşit nici să îl trezească, nici să îl demită pe Leon Bărbulescu, directorul CFR Călători, acum o săptămână, când două trenuri cu călători au sărit de pe şine la Arad şi Braşov, astfel că inevitabilul s-a produs: a deraiat încă un tren cu pasageri în Bistriţa-Năsăud. Se impune demisia ministrului Cuc, astfel încât să nu ajungem să vorbim de pierderi de vieţi omeneşti în transportul de persoane pe căile ferate din România, a concluzionat deputatul Ionuţ Simionca, vicepreşedinte PMP.

1 COMENTARIU

  1. Auzi ma deputatule
    Voi astia care spuneti:Noi reprezentam poporul roman, traiti intro alta lume.Daca se intampla din greseala sa ajumgeti cu picioarele pe pamant vi se pare ca practicati un sport extrem.Ce spui tu aici este doar o parte din calvarul de zi cu zi al oamenilor de la care voi ati cerut si cereti voturi cu promisiuni mincinoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.