
Curat-murdar, coane Crin! Cam așa ar putea fi sintetizată atitudinea populistă și complet demagogică a liderului PNL Crin Antonescu vizavi de justiția din România. De la înscăunarea sa în fruntea liberalilor, Antonescu a premeditat atacarea statului de drept și a instituțiilor care veghează la garantarea acestuia, precum Curtea Constituțională, DNA, ANI, CSM și Parchet. Pe rând, acestea au fost luate la țintă verbal sau hărțuite prin legi în Parlament de către seniorii PNL și nu numai. Un atac furibund și fără precedent pe care se baza mai toată retorica lui Crin, atunci când venea vorba de justiție. Brusc, odată cu schimbarea strategiei în laboratoarele PNL față de PSD, Crin Antonescu începe să pozeze ridicol în „adevăratul campion al justiției și statului de drept”. Un fel de „Mama Omidă” a facerii de bine. O atitudine cel puțin hilară în condițiile în care un om politic se poate întoarce la 180 de grade într-o singură noapte, după ce ani de zile a tocat tot ce a prins de la judecători, procurori și inspectori de integritate, toți fiind catalogați cu apelativul „băsiști”. Dar dușmanii de ieri, pot deveni aliații de astăzi pentru Crin, atât timp cât acesta încearcă să se urce pe spinarea lor pentru a-l ataca pe Ponta, un personaj care nu-și mai revine din pumnii încasați în colțul ringului, bașca de la partenerul său de drum politic. Într-un astfel de context vine și iluminarea lui Crin care nu mai vede în justiție un instrument manipulat de la Cotroceni, ci unul pentru a cărui independență merită să te bați și cu aliații politici. O poveste cusută cu ață albă pe care marșează în prezent Crin Antonescu și care ar trebui înghițită pe nemestecate de românii cărora le cere votul în scopul de a le fi președinte. Ca la partidele clasice de poker pe care domnul Antonescu le frecventează, acesta încearcă să meargă la cacealma, plusând sâmbătă cu un pact pe justiție între toate partide. Ironic, propunerea grijii excesive față de justiție vine tocmai de la partidul care a agresat-o în ultimii ani. „Consider că o dezbatere politică e o manifestare normală a Parlamentului în legătură cu o temă pentru care Parlamentul e răspunzător, adică starea justiției. Nu revendic nicio calitate de mediator. Am auzi voci care se aud mai rar, am vedea poziții oficiale, fundamentale, argumente pe care parlamentari și partidele, președintele, ministrul justiției, procurorul general, președintele CSM să le pună cap la cap. Nu doresc un nou episod polemic. Mă preocupă factorul comun ce ar putea rezulta, din moment ce toți spunem că vrem independența justiției”, a explicat liderul PNL. Cu alte cuvinte, Antonescu încearcă să-și aroge un statul de împăciuitor, deși PNL-ul este tocmai partid care a atacat cel mai mult justiția în ultimii ani. În replică, PSD i-a răspuns sâmbătă că tocmai un astfel de pact ar fi sinonim cu polizarea actului de justiție. „Pentru ca justiția să fie independentă, atunci oamenii politici trebuie să vorbească din ce în ce mai puțin despre ea. O dezbatere și un pact între oameni politici pe marginea independenței justiției, așa cum propune Antonescu, ar însemna tocmai să tăiem din independența justiției și să îi punem o tutelă politică”, a declarat ieri șeful Camerei Deputaților, pesedistul Valeriu Zgonea.
„Băsiștii de ieri”, numai buni azi împotriva lui Ponta
Făcând un apel la memoria recentă a declarațiilor lui Crin, rolul de „campionul al justiției” ar fi mai degrabă de „cascadorii râsului”, dacă nu ar fi o chestiune crucială pentru statul de drept care se vrea a fi România. Este aproape imposibil de făcut o expunere exhaustivă a ceea ce înseamnă atacurile lui Crin la pilonii stratului de drept din cauza numărul atât de mare a declarațiilor și acțiunilor acestuia. Anul trecut, în luna septembrie, Crin denunța Parchetul și DNA-ul care s-ar fi metamorfozat în „în partide sau comandouri politice”. Atunci când DNA-ul a decis deschiderea urmăririi penale asupra liberalului Ovidiu Silaghi, Crin a răbufnit fără niciun control. „PNL constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreședinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care președintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem această coincidență ca fiind cel puțin suspectă, cu atât mai mult cu cât președintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transportului să fie asigurat timp 45 zile, perioada maximă admisă de lege.”, spunea atunci președintele PNL. În vara anului trecut, Crin a avut o răfuială și cu procurorii care anchetau suspiciunile de fraudă la referendumul pentru demiterea președintelui. "Este necesar și cer procurorului general al republicii să ofere explicații publice în legătura cu natura, cu mijloacele și cu scopul acestor cercetări", a afirmat Crin Antonescu. “Îi cer lui Victor Ponta, ministrul interimar al Justiției, să sprijine acest demers de clarificare. Aștept de la procurorul general, de la președintele CSM și de la ministrul Justiției răspunsuri urgente, pentru că un număr mare de cetățeni sunt îngrijorați”, spunea vara trecută, Crin Antonescu. Atunci, nu îl deranjau agresiunile la adresa procurorilor care era obligați să ancheteze semnalarea unor fraude evidente, atunci când USL fugea cu urna după oamenii de la sate și mobilizau autocare pentru multi-vot în mediul rural, de multe ori pe țuică sau o bere.
Drumul spre Cotroceni e pavat cu minciuni patologice
Pe 27 august, odată cu opoziția PSD pentru numirea lui Nini Săpunaru la conducerea Transporturilor, Crin Antonescu ieșea cu noi declarații împotriva instituțiilor statului care se preocupă de zona anticorupției. „Nu întâmplător, ANI nu are altă activitate, de un an, decât PNL. Nu întâmplător, cea mai mare parte din activitatea DNA pare să fie dedicată doar PNL. Nu întâmplător, Nelu Iordache nu își aduce aminte decât de cel care i-a reziliat contractele, nu de cei care le-au încheiat.“, a declarat Antonescu, furibund. Liderul liberal a continuat, insinuând că relația conflictuală cu șeful statului ar fi motivul din spatele acestor anchete: „PNL nu coabitează cu Traian Băsescu și cu regimul său“. La numai o lună distanță, Crin s-a răzgândit la fel Tăriceanu și s-a auto-proclamat drept „apărătorul Justiției”. Cu tupeul mincinosului patologic, Crin a încercat, ieri, în emisiunea „După 20 de ani”, de la postul Pro TV, să afirme că el nu a făcut niciodată presiuni asupra justiției și a organelor de anchetă. „Eu am făcut declarații pe care nu le retrag și poate că le voi mai face, în momentul în care am niște nedumeriri, suspiciuni, constat că niște lucruri nu funcționează normal. De pildă, trebuie să facem ceva și apelul meu, în calitate de președinte al Senatului, este la CSM, la Inspecția judiciară, la conducătorii Parchetelor, pentru ca elemente din dosarele de cercetare, stenograme să nu mai apară până când ele nu sunt publice, pe sărite, încălcând grav drepturi esențiale ale unor oameni care, chiar dacă sunt inculpați, chiar dacă vor fi condamnați, au aceste drepturi. (…) Voi întreba mereu nu de ce sunt cercetați anumiți liberali, să fie cercetați toți, dacă este nevoie. Nu am cerut niciodată mai slăbiți-ne puțin, nu mai luați de la PNL, nu am spus niciodată asta. Am spus că de un an jumătate sunt niște plângeri. (…) Dar nu am fost niciodată în situația să fac impresia că am schimbat eu vreun procuror", a susținut Antonescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















