USL-ul uitase să aducă omagii unei clientele importante și anume profesorilor de liceu, cei ale căror materii nu reprezintă materii de bacalaureat și prin urmare elevii nu pierd nopțile tocind manualele. Astfel, joi Ministerul Educației a luat o hotărâre care să aducă un plus de emoție celor ce se pregătesc de admiterea la facultate: mediile din timpul anilor de liceu pot fi luate în considerare la calcularea notei de admitere.
Vestea vine extrem de târziu, în mod normal hotărârea trebuind a fi aplicată pentru elevii care încep anul acesta clasa a IX-a, pentru că cei care sunt acum în an terminal de liceu nu mai au multe de schimbat privind performanțele școlare din ultimii patru ani. Universitățile vor putea totuși, lua în considerare la organizarea sesiunilor de admitere de anul acesta și notele obținute de candidați în timpul liceului, conform deciziei Ministerului Educației. Prevederea face parte din ordinul privind organizarea admiterii la facultate pentru anul universitar 2013-2014, care a fost publicat joi in Monitorul Oficial. Contactat de HotNews.ro, ministrul Educației Remus Pricopie a declarat: "Este o posibilitate. Decizia aparține universităților. Eu cred că dacă legea nu interzice, Ministerul nu trebuie să introducă astfel de restricții". Legea nu interzice însă față de elevi nu este corect, considerând că aceștia nu știau despre această posibilitate încă din primul an de liceu așa cum ar fi fost normal și corect.
Anul trecut, legea a fost modificată de ministrul de atunci al Educației, Cătălin Baba, pentru a se intra la facultate doar prin examen sau pe baza mediei de la bacalaureat iar universitățile nu puteau lua în calcul mediile din timpul liceului. Baba declara atunci pentru HotNews.ro că "pentru că Bacalaureatul este un examen serios, el poate fi folosit, dar nu pot fi luate în considerare la admitere mediile din timpul anului. Încurajăm universitățile performante să aibă sisteme competitive de admitere". Anul acesta, legea s-a schimbat iar, concomitent cu interesele actualului ministru. Conform articolului 12 alin.3 ”La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licență și de master pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat, media de la bacalaureat, licența și/sau notele din anii de studii, după caz, conform propriei metodologii.”
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















