Acasă Actualitate Ministerul Sănătății refuză să vacanteze posturile rezidenților incompatibili

Ministerul Sănătății refuză să vacanteze posturile rezidenților incompatibili

DISTRIBUIȚI

La sfârșitul anului trecut, la Comisia de Sănătate din Camera Deputaților s-a realizat un soi de mediere între tinerii admiși la rezidențiat „fără post” și Ministerul Sănătății unde s-a constatat că termenul pentru vacantarea posturilor rezidenților incompatibili a fost depășit și reprezentanților guvernului li s-a solicitat de către deputații din comisie să-și îndeplinească sarcinile de serviciu, prezentând posturile libere spre ocupare. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății refuză să vacanteze posturile rezidenților incompatibili deși termenul legal a fost depășit cu aproape o lună.
Aproximativ 100 locuri/posturi ce au fost ocupate anii anteriori de medici rezidenți (a căror calitate încetează din cauza stării de incompatibilitate declarată de lege prin susținerea unui alt concurs de rezidențiat de către aceștia), trebuiau deblocate conform prevederilor legale – art. 6 alineatul 2, lit. d), alineatul 3, 4, 5 si 6 din Ordonanța nr. 18/2009 :
– (2) „Calitatea de rezident încetează în următoarele situaţii : d) în caz de incompatibilitate;”
– (3) Prin incompatibilitate, în sensul prevăzut la alin. (2) lit. d), se înţelege situaţia în care un rezident, pe parcursul pregătirii, susţine un alt concurs de rezidenţiat.
– (4) Rezidentul care se află într-o situaţie de incompatibilitate are obligaţia de a aduce la cunoştinţa Ministerului Sănătăţii această situaţie, în scris, în termen de 15 zile de la data apariţiei acesteia sau, după caz, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
– (5) În termen de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4), rezidentul trebuie să opteze pentru pregătirea într-o singură specialitate.
– (6) În cazul în care rezidentul aflat în stare de incompatibilitate nu îşi exprimă opţiunea potrivit alin. (5), iar starea de incompatibilitate continuă să existe, se consideră de drept că acesta a renunţat la calitatea de rezident dobândită anterior apariţiei stării de incompatibilitate, acest fapt fiind constatat de Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent Ministerul Sănătății nu a făcut public numărul de locuri și posturi ce sunt deblocate din cauza stării de incompatibilitate a medicilor rezidenți admiși anterior ce s-au înscris la un alt concurs de rezidențiat, respectiv cel din sesiunea noiembrie 2015, devenind astfel incompatibili.
Și asta în condițiile în care peste 150 de medici rezidenți din București, Constanta, Iași și Tg. Mureș declarați admiși la examenul de rezidențiat, sesiunea 15 noiembrie 2015 au rămas fără  posturi în centrul pentru care au candidat din cauza epuizării locurilor.

Dacă aceste locuri ar fi vacantate acum, o parte din cei admiși la rezidențiat și rămași fără post ar putea să le ocupe pe acestea în ordinea mediilor dar Ministerul nu le disponibilizează și o să vedem probabil răsăriți piloșii peste noapte ocupându-le, atunci când acești tineri admiși fără loc ăși vor fi luat deja tălpășița din România.

Deocamdată avocata tinerilor, Roxana Roșu, ne-a declarat că va acționa în judecată ministerul și va solicita daune.
Tinerii amenință că vor ieși din nou în stradă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.