Ministrul Marilor Proiecte de Infrastructură vine cu o propunere de pedepsire drastică a șoferilor prinși fără rovinietă. Acestora le vor fi automat blocate toate conturile în cazul în care sunt prinși de polițiști că circulă pe drumurile naționale fără rovinietă.
”În momentul acesta, pentru amenzile din rovinieta care nu se achita, se merge pe linia proceselor și a recuperărilor în instanță. Noi avem acum o propunere care se află acum pe circuitul legislativ… O să vedem și cu colegii de la Finanțe, pentru că la CNADNR de-a lungul ultimilor 3 ani s-au strâns peste un milion de amenzi pentru neplata rovinietei neachitate. Am propus ca aceste amenzi să treacă la Ministerul de Finanțe. Să vedem dacă o să fie de acord și Ministerul de Finanțe”, a spus Dan ?ê?£ova.
În ceea ce privește creșterea prețului rovinietei, ?ê?£ova a precizat că această majorare se referă în special la vehiculele comerciale care tranzitează România, acolo unde tarifele sunt cele mai mici din UE.
"Rovinieta pe an crește de 28 la 32 (Euro – n.r.), din câte am văzut propunerea care a venit de la CNADNR. Dar creșterea în general se referă la cei care au rovinietă pe 7 sau 10 zile. Asta nu se referă la cetățenii români care au un autoturism proprietate personală, ci la creșterea rovinietei pentru vehiculele comerciale care tranzitează România, pentru că sunt tarife foarte mici în comparație cu orice alt stat UE", a spus ?ê?£ova.
El a afirmat că proiectul privind modificarea prețurilor la roviniete se află în circuitul de avizare.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















