Ministerul Administrației și Internelor (MIRA) a finalizat ieri un proiect de hotărâre prin care le acordă polițiștilor care au suferit răni sau chiar își pierd viața în timpul exercitării atribuțiilor sume cuprinse între 6.000 și 20.000 de euro, cu titlu de despăgubiri. De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe s-a stabilit că de la 1 ianuarie salariile polițiștilor vor crește în funcție de ierarhie. Acest document urmează să fie avizat de către toate ministerele cu atribuții în domeniu, iar apoi va fi introdus pentru aprobare în ședință de guvern.
Viața unui polițist a fost evaluată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA) la suma de cel mult 20.000 de euro. Acești bani vor fi acordați în cazul în care polițiștii sunt răniți, devin invalizi sau chiar își pierd viața în timpul serviciului, potrivit unui proiect de lege al MIRA.
Conducerea Ministerului Internelor și Reformei Administrative a finalizat ieri proiectul de hotărâre privind asigurarea unor despăgubiri de viață, sănătate și bunuri pentru polițiști, în cazurile de rănire în timpul serviciului. Sumele propuse pentru despăgubiri, ca forme de sprijin cu destinație specială, sunt cuprinse între 6.000 și 20.000 de euro și vor fi plătite din bugetul MIRA. După avizarea documentului de politică publică de către ministerele cu atribuții în domeniu, proiectul de act normativ urmează a fi introdus în ședința de guvern. Potrivit Serviciului Comunicare al MIRA, problema menționată și alte aspecte care alcătuiesc cadrul legal de protejare a polițistului au constituit tema unei ședințe de lucru a conducerii ministerului, prezidată de ministrul internelor și reformei administrative, Cristian David.
Ministerul vrea să participe la modificarea Codului penal
Referitor la înăsprirea sancționării faptelor de ultraj, ministrul și-a reafirmat susținerea pentru acest demers care urmează a fi făcut la Ministerul Justiției. În acest sens, ministrul internelor și reformei administrative a desemnat un reprezentant al MIRA care, alături de specialiștii din cadrul Poliției Române, să acorde asistență, pe această temă, membrilor comisiei de elaborare a Codului penal. De asemenea, MIRA a definitivat și proiectul privind modificarea coeficienților de ierarhizare a agenților de poliție, acesta urmând a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2009. În urma acestei modificări, salariile agenților de poliție vor crește, în funcție de activitățile operative pe care aceștia le desfășoară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















