Home Actualitate Mircea și Vlad Cosma sub control judiciar. L-au turnat pe Ghiță?

Mircea și Vlad Cosma sub control judiciar. L-au turnat pe Ghiță?

DISTRIBUIŢI

Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma și fiul acestuia, Vlad Cosma au fost puși sub control judiciar. Din practica judiciară a DNA, măsura controlului judiciar se ia față de cei care recunosc faptele și denunță pe altcineva(vezi cazul Gheorghe Stelian și Sergiu diacomatu – versus Alina Bica). Oare pe cine au turnat cei doi? Doar pe Sebastian Ghiță? Se va cere arestarea lui Ghiță?

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au anunțat că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17 februarie 2015, față de:

COSMA MIRCEA, președinte al Consiliului Județean Prahova și președinte al Organizației Județene Prahova a unui partid, iar ulterior vicepreședinte al acelui partid, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– sprijinirea unui grup infracțional organizat,
– folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii, pentru sine sau pentru alții, de bani, bunuri sau foloase necuvenite

COSMA VLAD ALEXANDRU, deputat, (fiul primului menționat), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de:
– sprijinirea unui grup infracțional organizat,

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul COSMA MIRCEA trebuie să respecte obligația de a nu exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.
În plus, inculpații COSMA MIRCEA și COSMA VLAD ALEXANDRU trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
d) să nu părăsească țara, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;
e) să nu se apropie de alte persoane nominalizate și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme;

Inculpaților COSMA MIRCEA și COSMA VLAD ALEXANDRU li se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.