Mitocănie cu ștaif: Florian Walter și-a pus poalele în cap în fața nemților veniți să cumpere „U” Cluj

Veniți la București, unde urmau să trateze preluarea echipei Universitatea Cluj, nemții Volker Diergardt și Christopher Obi au făcut cunoștință cu mult-lăudata ospitalitate românească. Sau mai curând cu cea mai mitocănească variantă a ei. Reprezentanți ai firmei de consultanță DK Sportler Beraten, cei doi nemți au venit în Capitală unde, însoțiți de antrenorul Vasile Miriuță, urmau să negocieze cu Florian Walter preluarea pachetului majoritar de acțiuni la „U” Cluj. Nu vom intra în detaliile sordide și deosebit de îmbârligate, legate de situația financiară a clubului. Detalii dublate de anumite jocuri oculte de culise care au legătură mai curând cu lumea afacerilor decât cu cea sportivă. Ceea ce ne interesează este modul absolut jegos în care gazda Walter s-a comportat față de musafirii săi. Oaspeți care, fie și cel puțin teoretic, ar fi urmat să-i devină parteneri de afaceri. Conform unor informații care au circulat anterior în lumea sportivă, clubul „U” Cluj, aflat în derivă de foarte multă vreme din cauza unor grave dificultăți financiare, ar fi urmat să fie achiziționat de compania DK Sportler Beraten, urmând ca tranzacția să se finalizeze în cursul zilei de vineri. Asta după ce, la sfârșitul unei săptămâni de tratative, reprezentanții firmei deținute de Volker Diergardt și-au dat acordul pentru a cumpăra echipa care evoluează, încă, pe Cluj Arena. Tratativele între cele două părți păreau a fi deosebit de avansate, aproape de punctul în care „partenerii” urmau să „bată palma”. Motiv pentru care, cu câteva zile în urmă, un apropiat al celor doi investitori a și declarat public, după o rundă de tratative: „Întâlnirea a fost extrem de importantă, pentru că ei vroiau să știe pe ce sume se bazează din partea sponsorilor. Au discuții cu mai multe companii importante, care vor veni lângă ei, iar azi (miercuri – N.red.) au pus pe hârtie toate detaliile. Vor să asigure un buget consistent până în vară și au un plan bine definit pentru următorii cinci ani.” Conform unor înțelegeri anterioare, nemții urmau să achite aproximativ 650.000 de euro pentru pachetul majoritar al clubului. În plus, tot ei urmau să plătească și restanțele pe care clubul le are către angajați și jucători, estimate la circa 250.000 de euro, precum și încă un milion de euro, datorii la bugetul de stat. Dar, întâlnirea care a urmat, a fost foarte departe de a se înscrie în tiparele consacrate ale unei întrevederi purtate între niște gentlemani hârșiți în afaceri. Iar asta pentru că, după cum au relatat cei care au participat la tratative, Walter s-a comportat exact ca o mahalagioaică care-și pune poalele în cap. La scurt timp după întâlnire, unul dintre cei de față aveau să declare: „La Cluj am fost primiți bine de autorități, de suporteri. Domnul Boc chiar a sunat înaintea întâlnirii cu Walter și era încrezător că lucrurile se rezolvă. Modul în care am fost tratați însă la București a fost mizerabil.” Prezent la discuții, Vasile Miriuță, actualul secund la Energie Cottbus, posibil viitor antrenor la „U” Cluj, a relatat cum a decurs întâlnirea: „Aveam pregătiți 1,75 milioane de euro pentru preluarea datoriilor și 250.000 de euro pentru cele 98 la sută din acțiuni. Vă spun că de la început nu s-a vrut să se dea echipa la nemți. Am fost aduși la mișto până în România. Nemții ar fi făcut ordine la echipă, ar fi avut un management corect, ca și afară. Poate sunt alte interese la mijloc de care eu nu știu. Nici dacă făceam o ofertă de 4 milioane de euro nu ni se dădea nouă echipa.” Tot Miriuță a relatat și modul în care a decurs întâlnirea: „La ora 16:00 am ajuns la biroul lui Walter pentru discuții. După ce l-am așteptat o jumătate de oră, nu știu dacă discuțiile au durat 3 minute”. Păi parcă noi știam că punctualitatea este un semn de civilizație și bună creștere, care contează, al dracu de mult, în lumea afacerilor. ?ê?£tiam noi, dar nu știa și Walter. Care, sosit zglobiu ca o floricică, a preluat rapid „ostilitățile”: „Ni s-a cerut o ofertă, noi am prezentat-o, după care imediat am fost dați afară din birou”. Cum adică, a fost pe principiul „Ieși afară, javră ordinară”? Nu știm cum li s-a adresat Walter celor doi nemți. Dar știm că, după cum povestește Miriuță, nu a lipsit mult ca Walter să se preschimbe într-o mahalagioaică sadea, cu poalele date peste cap: ”La ieșire, Walter a cerut să-i înapoiem și cărțile de vizită”. Bine că nu i-a luat și la bătaie. Cu siguranță că, trecuți prin această grobian tratament balcanic, celor doi nemți nu le vor mai călca vreodată picioarele prin Românica. Iar prietenii și partenerii lor de afaceri de acasă vor fi avertizați și ei că aici, la noi, pe meleaguri mioritice, politețea înseamnă să-ți dai musafirii afară pe ușă, eventual și cu un picior în dos. Adăugat mai vechilor informații care spun că în România nu are rost să te apuci de afaceri dacă nu dai „sfânta” șpagă, acest ultim episod ar trebui să ne facă să nu ne mai mirăm, ca proasta-n târg, de ce ne ocolesc investitorii străini.

Vasile Surcel