Social-democratul Mitron Mitrea s-a prezentat ieri în fața procurorilor anticorupție pentru a da declarații în dosarul în care Adrian Năstase este acuzat de fapte de corupție privind campania sa electorală din 2004.
La ieșirea din sediul instituției, Mitrea a precizat că nu a avut vreo legătură la acea vreme cu respectiva campanie, deoarece nu avea nicio funcție de conducere. Fostul deputat a mai arătat că, deși declarația pe care a dat-o ieri în fața anchetatorilor a fost în dosarul în care Adrian Năstase este cercetat în legătură cu posibile fapte de corupție privind campania electorală din 2004, procurorii nu i-au pus întrebări în legătură cu produsele promoționale reprezentând calendare, pixuri sau afișe cu imaginea lui Năstase. La începutul lunii iulie, procurorii DNA i-au prezentat lui Adrian Năstase acuzațiile în dosarul în care este cercetat în legătură cu finanțarea campaniei electorale din 2004. Anchetatorii îl suspectează pe fostul premier că în campania pentru alegerile prezidențiale din 2004 ar fi beneficiat de materiale electorale în valoare de peste zece miliarde de lei vechi și că banii ar fi provenit din operațiuni fictive derulate în urma afacerii "Trofeul Calității în Construcții". Cea care ar fi pus la cale afacerea ar fi, potrivit procurorilor, Irina Jianu, în colaborare cu societatea Urban Construct, condusă de Bogdan Popovici, apropiat al soților Năstase. Aceaștia ar fi organizat în anul 2004 o serie de seminarii cu firmele de construcții din toată țara, care erau invitate să participe contra unor taxe cu valori cuprinse între 5 și 15 milioane de lei vechi. Cele peste 3.000 de firme participante au cotizat în total cu peste 45 miliarde de lei vechi, din care 10 miliarde ar fi fost trecuți în actele contabile sub titlul de cheltuieli proprii de promovare. Iar anchetatorii susțin că, în realitate, banii n-au acoperit cheltuielile de promovare, cum apar în actele contabile, ci au fost virați societății Eurografica, cea care s-a ocupat de campania electorală a fostului premier.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















