UPDATE: Apostu stabilea "întâlnirile conspirative" în parking-ul Primăriei Cluj-Napoca – motivare
Primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, arestat pentru luare de mită, stabilea "întâlnirile conspirative" cu oamenii de afaceri Simion Mureșan, Mustafa Bekar și Călin Stoia în parking-ul Primăriei, "locație aflată în afara oricărui control al autorităților", se arată în motivarea Curții de Apel Cluj
Potrivit documentului citat, Apostu a utilizat "un număr impresionant de aparate telefonice mobile, la care schimba cartelele cu mare frecvență", întrucât la domiciliul și la biroul primarului au fost descoperite, în urma perchezițiilor 17 telefoane mobile.
De asemenea, se precizează că Sorin Apostu a stabilit "întâlniri conspirative cu învinuiții din dosar", acestea având loc în parking-ul Primăriei municipiului Cluj Napoca, la etajul 5, locație aflată în afara oricărui control al autorităților, iar pentru emiterea ordinelor de începere a lucrărilor de reabilitări de drumuri, solicită prezența administratorului societății Kiat Group (cea care realizează lucrările în baza contractului încheiat cu Primăria Cluj Napoca) la domiciliul său, întâlniri la fel de "conspirate".
Potrivit motivării, Apostu mergea în vacanțe exotice împreună cu oameni de afaceri care au în derulare contracte cu primăria, deplasări pe care încearcă să le ascundă, plecând separat de membrii familiei sale, cu avioane diferite, fără bagaje, pentru a nu atrage atenția, cum este vacanța în Dubai din perioada 20-25 octombrie 2011, petrecută cu familia lui Simion Mureșan, patronul Electrogrup SA, societate care derulează cu Primăria un contract încheiat în anul 2010 în valoare de 1.000.000 de euro.
Totodată, primarul din Cluj-Napoca ține legătura cu unii oameni de afaceri, învinuiți și ei în acest dosar, numai pe anumite cartele telefonice, toți având interese legate de Primăria municipiului Cluj-Napoca și încearcă, prin soția sa, să ascundă urmele "faptelor ilicite", mai spun procurorii în propunerea de arestarea preventivă a lui Sorin Apostu, conținută în motivarea Curții de Apel Cluj care a decis arestarea primarului clujean.
Conform sursei citate, Apostu folosea cartele telefonice dedicate pentru a ține legătura cu inculpatul Călin Stoia și cu învinuiții din dosar Simion Mureșan, administrator al SC Eletrogrup SA, și Mustafa Bekar, administrator al Kiat Group SA, iar învinuiții, la rândul lor, comunică pe acele cartele numai cu primarul.
"Este evident că, tot acest efort de conspirativitate, a fost făcut tocmai pentru a ascunde natura relațiilor existente între ei, și nu pentru că cineva ar fi oripilat că inculpatul se cunoaște cu învinuiții (doar toți au contracte în derulare cu primăria, deci este de presupus că se cunosc), ci pentru că, relațiile lor reale sunt cointeresate material, sunt esențialmente ilicite, iar ascunderea acestui ilicit s-a făcut cu foarte multă minuțiozitate. Dacă activitățile lor ar fi unele oneste, transparente, este evident că tot acest efort de ascundere nu ar mai avea loc", se arată în motivarea Curții de Apel Cluj.
Sorin Apostu a folosit serviciile unui bărbat, P. L., pentru "upgradarea" telefonului său, pentru schimbarea IMEI-ului acestuia, "urmărind în mod evident să nu poată fi interceptat".
De asemenea, într-una din discuțiile sale, inculpatul Călin Stoia îi spune unui cunoscut de-al său că el folosește numai cartele telefonice preplătite, că are mai multe telefoane, că folosește o cartelă câteva zile apoi o aruncă, înlocuind-o cu o alta, pentru a se asigura că nu este supravegheat.
"Călin Stoia: Ba, soluții ar fi. Îmi dai tu un număr și te sun eu de pe alt număr. Aș putea vorbi, știi.
B.: Da. Îți trimit eu pe Facebook.
Călin Stoia: Numai mâine, că eu am acasă vreo trei telefoane din astea cu cartelă, știi? Le iau, le arunc. Folosesc cartele și o arunc.
B.: OK.
Călin Stoia: Îmi dai un număr de telefon și te sun eu de pe un număr de acolo și putem vorbi. …."(discuție din 25 august 2011)
O altă convorbire purtată de inculpatul Călin Stoia arată că Apostu stabilește la telefon doar datele și punctele de întâlnire, face comunicări succinte, iar singura variantă apreciată ca "sigură" este discuția personală, "în locuri considerate apte în protejarea confidențialității". Astfel, după ce în cursul lunii septembrie 2011, omul de afaceri B. H. i-a cerut lui Călin Stoia să intervină la primarul Sorin Apostu pentru a "obține cu urgență" o autorizație, Stoia îi spune interlocutorului său că astfel de discuții trebuie purtate personal, pentru că "așa funcționează sistemul…nu se pot vorbi prin telefon acest gen de probleme":
"Călin Stoia: Nu, nu pot, eu pe telefon cu el nu pot vorbi.
B. H.: Nu, nu, nu să vorbești, da' îi trimiți un SMS cu un număr.
Călin Stoia: Nu există, nu există. Crede-mă, că nu vreau să… așa îi, așa funcționează…
B. H.: Am înțeles, eu te-am întrebat m-am gândit la o variantă.
Călin Stoia: Dacă… deci singura variantă care funcționează în afară de mine dacă mă duc la el este să te duci tu, căci te cunoaște, știe că ești prietenul meu, știe cine ești și dacă tu te duci și-i spui domnule, acolo, frumos. Îți spune vino la 10:30, te primește instantaneu, deci nu există să stai, maxim 5 minute…
B. H.: Da.
Călin Stoia: Da. Intri frumos, îi spui bună ziua, domnu’ X, am o problemă pe care nu știu cum s-o rezolv………………………………….."
În motivarea Curții de Apel Cluj se mai arată că Apostu își stabilea întâlnirile cu învinuiții prin convorbiri cu conținut eliptic, însă fiecare din interlocutori înțelegea exact sensul comunicării și locul de întâlnire.
Astfel, în doar câteva secunde vorbite cu inculpatul Călin Stoia îi cere acestuia să se întâlnească "sus" sau "acolo", locația fiind aceeași, Restaurantul "T." din Cluj Napoca, locul unde "au multe de vorbit și de cunoscut".
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, reținut pentru luare mită de mită în formă continuată, și directorul general al Brantner România, Călin Stoia, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, în baza unor mandate emise pe numele lor de Curtea de Apel Cluj.
Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare și asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasați de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soției sale.
Soția primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este și ea învinuită în acest dosar, fiind audiată aproximativ cinci ore de către procurorii anticorupție în cursul după-amiezii de miercuri.
În acest dosar sunt învinuiți pentru dare de mită și oamenii de afaceri Simion Mureșan (Electrogrup), Călin Stoia (director general al Brantner România), și Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).
Firma Brantner – Vereș a câștigat, alături de compania Rosal Grup, licitația organizată de Primăria Cluj-Napoca, în 4 iunie 2009, privind concesiunea serviciului de salubrizare menajeră, fiecare adjudecându-și un sector al municipiului.
Potrivit reprezentanților Primăriei clujene, semnarea contractului de concesiune trebuia să aibă loc în 15 iulie 2009, dar a avut loc abia în 28 iulie 2010 și a intrat în vigoare trei luni mai târziu, deoarece licitația a fost contestată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de mai multe societăți care au participat la ea. CNSC și-a declinat competența către Tribunalul Cluj. La rândul său, Tribunalul Cluj a declinat competența către CNSC.
Curtea de Apel Cluj a stabilit, în final, că CNSC este competent în soluționarea litigiului, iar în urma unei decizii date s-a stabilit că Rosal Grup și Brantner-Vereș sunt câștigătorii licitației.
Potrivit reprezentanților Primăriei, câștigătorii licitației au fost selectați în funcție de tarifele de colectare ofertate, care au avut o pondere de 60 la sută în calcularea punctajului final, de propunerea tehnică – pondere de 30 la sută, și de redevența plătită către Primărie, cu pondere de 10 la sută din punctajul final. Cel mai mic preț de colectare, de cinci lei/persoană/lună, l-au oferit societățile Brantner-Vereș și Rosal Grup. În ceea ce privește redevența, Brantner-Vereș a oferit 51.000 de euro pe an pentru Primărie, la fel ca și Rosal.
Sectorul gestionat de compania de salubritate Bratner-Vereș include 435 de puncte gospodărești.
Cele două societăți, Brantner-Vereș și Rosal, au primit în concesionare serviciul de salubritate pe o perioadă de opt ani, cu posibilitatea extinderii contractului pentru o perioadă de încă patru ani. Conform caietului de sarcini, Rosal și Brantner au obligația de a realiza o serie de investiții în modernizarea și amenajarea de puncte gospodărești, care să permită depozitarea selectivă a deșeurilor menajere, pe categorii.
Societatea Brantner-Vereș a luat ființă din societățile Napoget și Salprest, care se ocupau cu salubritatea în Cluj-Napoca în urmă cu mai mulți ani. Napoget a fost cumpărată de Brantner, iar Eugen Vereș a preluat Salprest, ulterior cele două firme fiind unificate sub numele Brantner-Vereș.
Sorin Apostu a fost arestat preventiv deoarece exista date potrivit cărora "încearcă sa zadarniceasca aflarea adevarului", pregateste "savarsirea de noi infractiuni", "iar pentru faptele savarsite legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani". In plus, se arata in motivarea Curtii de Apel Cluj, exista "probe ca lasarea lor (a inculpatilor in acest dosar, n.r.) in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. ?óÔé¼?¿"Astfel, in ceea ce il priveste pe inculpatul A. S., probatoriul cauzei arata ca, in coniventa cu sotia sa, invinuita A. M.U., inculpatul a incercat sa disimuleze actele de coruptie savarsite, prin crearea unei aparente de legalitate sub forma unor contracte de consultanta juridica, incercand astfel sa zadarniceasca aflarea adevarului. Conduita de disimulare, de incercare a ascunderii urmelor faptelor de coruptie, o regasim si in discutiile la care s-a facut referire anterior, cand, dupa luarea masurii arestarii vicepresedintelui Consiliului Judetean Cluj, inculpatul se credea vizat de eventuale cercetari penale si lua masuri suplimentare de prevedere", se arata in motivarea instantei.?óÔé¼?¿In plus "probatoriul dosarului rezultand ca, la intelegere cu invinuita D.A., inculpatul A. S. (Sorin Apostu) pregatea savarsirea unei noi infractiuni, prin inlesnirea obtinerii de catre societatea acesteia, SC G. F. SRL a unui nou contract de asigurare al parcului auto al RATUC Cluj Napoca pentru anul 2012, urmarind obtinerea in continuare de foloase necuvenite urmare a faptelor sale de coruptie si doar interventia organelor de urmarire penala a reusit sa curme activitatea infractionala a inculpatului".?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"In ce priveste pericolul social, ca temei de arestare, el este prezent si rezida din modul in care inculpatul a actionat, din lipsa de responsabilitate de care a dat dovada prin desconsiderarea a ceea ce inseamna actul de management al institutiei Primariei Municipiului Cluj Napoca, din scopul urmarit, respectiv, obtinerea unor sume insemnate de bani".?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿
Scandalul de la Cluj: Acasă la primarul Apostu s-au găsit carduri de benzină de la Rosal
Sergiu Hosu, directorul firmei de salubrizare Rosal – Cluj și Ana Maria Vancia, contabilă în cadrul aceleiași firme, au fost audiați, ieri, de către anchetatorii DNA Cluj care cercetează faptele de corupție de care este acuzat primarul Sorin Apostu. Cei doi angajați din staff-ul Rosal Cluj au fost chemați la audieri după ce procurorii au găsit, în cursul perchezițiilor efectuate săptămâna trecută la domiciliul primarului, două carduri pentru achiziționarea de benzină primite de la filiala locală a Rosal. Inițial, anumite surse judiciare afirmaseră că acele bonuri găsite acasă la Apostu ar fi fost bonuri pentru cumpărături într-un mall din Cluj, ipoteză infirmată ulterior. Conform unor surse judiciare locale, directorul Hossu și contabila Ana Maria Vancia au declarat în fața anchetatorilor că acestea bonuri erau folosite pentru alimentarea cu carburant și că, probabil, făceau parte dintre cardurile pe care firma Rosal-Cluj le oferise Poliției Comunitare, pentru supravegherea ridicării deșeurilor. În plus, anchetatorii DNA Cluj au început să verifice mai multe contracte, pe care Rosal le derulează în cooperare cu Primăria Cluj-Napoca, motiv pentru care au solicitat firmei mai multe dosare cu documente în legătură cu acestea.
În acest context, Gabriel Găman, avocatul companiei Rosal, a declarat corespondentului Mediafax că Rosal a oferit, începând cu 2006, mai multe carduri de combustibil unor instituții clujene: „Dacă inspectorii Primăriei nu veneau să constate că Rosal a făcut curat într-o zonă, noi nu puteam fi plătiți. Cum de mai multe ori aceștia s-au plâns că nu au combustibil pentru a se deplasa, Rosal a decis să acorde asemenea carduri pentru achiziționarea de combustibil unor instituții ca Primăria, Poliția sau Pompierii. De ce și cum au ajuns asemenea carduri la Sorin Apostu acasă nu pot să explic, cert este că Rosal nu a dat asemenea carduri primarului, ci instituției“. Chestionat în legătură cu posibila implicare a firmei sale în scandalul de corupție de la Cluj, deputatul PDL Silviu Prigoană declara că: „Implicarea firmei Rosal în scandalul reținerii primarului Clujului este o pură speculație“. El a mai afirmat că firma sa a fost blocată timp de doi ani în instanță, motiv pentru care contractele s-au obținut doar prin justiție și nu în urma unor licitații. „Firma mea operează de foarte mulți ani în Cluj. Noi am avut niște probleme la Cluj, de exemplu, am fost blocați doi ani de zile în instanță și toate contractele pe care le-a obținut firma Rosal, majoritatea lor pe teritoriul României, au fost obținute în instanță, nu în licitațiile publice. Au fost contestări și obținute în instanță, inclusiv la Cluj, unde am stat doi ani cu investițiile pe dreapta“. Prigoană a mai spus că este surprins să vadă că în acest caz este implicat un administrator al unei firme germane. „Știți cum este, ei vin la noi și ne spun cu corupția din România, ei fiind corupătorii de fapt. Dacă se confirmă chestia aceasta, este foarte rău ce au făcut. Au început francezii să ne fure salamul, nemții cu șpăgile. E în neregulă ce se întâmplă, dacă se confirmă“. Procurorii DNA Cluj au audiat-o, tot ieri, pe contabila cabinetului de avocatură al soției primarului Sorin Apostu, Monica Apostu. Ea a fost chestionată în legătură cu un alt card, de cheltuieli de astă dată, ridicat din locuința familiei Apostu. Reamintim că Sorin Apostu, primarul Clujului a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub învinuirea de luare de mită în formă continuată. Potrivit DNA, Sorin Apostu ar fi primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare și asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasați de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soției sale. Motiv pentru care soția sa avocata Monica Undina Apostu, este și ea învinuită în acest dosar. Alături de ei, în acest dosar mai sunt învinuiți, pentru dare de mită, oamenii de afaceri Simion Mureșan (Electrogrup), Călin Stoia (director general al Brantner România), și Mustafa Bekar, asociat la Kiat Group Construct.
Boc: Apostu a avut și are o contribuție majoră la realizarea proiectelor de dezvoltare ale Clujului
Premierul Emil Boc a declarat, ieri seară, că primarul din Cluj-Napoca, Sorin Apostu, „a avut și are o contribuție majoră“ la realizarea proiectelor de dezvoltare ale municipiului, însă, „din punct de vedere juridic, este altceva“, el beneficiind, ca orice cetățean, de prezumția de nevinovăție.
Premierul Emil Boc a declarat, după întâlnirea de la Prefectura Cluj cu reprezentanți ai administrației locale din partea PDL, că locuitorii județului trebuie să știe că prioritățile sunt cunoscute de către reprezentanții administrației publice locale, iar proiectele sunt în implementare, administrația PDL fiind „sub control“ la Cluj.
Premierul a precizat că, la fel cum se rezolvă probleme la nivelul țării, se încearcă rezolvarea lor și la Cluj, din punct de vedere administrativ.
„Indiferent de situația juridică și personală la un moment dat, lucrurile sunt sub control“, a spus Boc.
Vasile Surcel