
Una dintre motivațiile Judecătoriei Sectorului 1 pentru arestarea preventiva a directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu, este faptul ca acesta "a negat săvârșirea faptei, în ciuda evidentei probelor" iar acest lucru "nu oferă garanții ca, odată lăsat în libertate, ar adopta un comportament procesual corect"?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În plus, șeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, a încălcat deontologia profesionala și s-a folosit de funcția deținută în trustul Intact pentru a exercita presiuni asupra administratorului de la RCS/RDS, Ioan Bendei, "îngrădind libertatea psihica a părții vătămate", susține Judecătoria Sectorului 1 în decizia de arestare preventiva a lui Alexandrescu.
?óÔé¼?¿"Cu privire la persoana inculpatului Alexandrescu George Sorin, instanța mai reține și faptul că acesta este o persoană publică, care conduce Antena Group, entitate ce reunește toate operațiunile companiilor Antena 1, Antena 2, Euforia și GSP TV, posturi de televiziune în cadrul cărora se realizează emisiuni cu mare rezonanță asupra publicului, dezbătând subiecte de larg interes. Inculpatul, în loc să își dea acordul pentru difuzarea materialelor de presă în scopul informării publicului, a înțeles să dobândească prin aceasta avantaje financiare în mod ilicit, prin constrângerea părții vătămate să accepte condițiile care i-au fost impuse", se arată în motivarea instanței, dată luni publicității. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"Inculpatul s-a folosit de funcția importantă pe care o deține în cadrul grupului Intact Publishing, aflându-se în poziția de a exercita o mare influență asupra opiniei publice, pentru a obține beneficii materiale, valoarea folosului urmărit de inculpat fiind extrem de ridicată. Instanța reține că inculpatul a exercitat acte diferite și variate de presiune asupra părții vătămate, menite să amplifice starea de temere a acesteia, în scopul de a obține perfectarea unui contract în condiții avantajoase. Contrar deontologiei profesionale, inculpatul a profitat de avantajele faptului că este conducătorul unui important trust media, înțelegând să valorifice informațiile obținute în această calitate, în interesul său și al companiei pe care o conduce, îngrădind libertatea psihică a părții vătămate", se mai spune în decizia instanței. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿În plus, judecătorii arată că Sorin Alexandrescu, beneficiind de poziția sa, "a profitat de impactul deosebit pe care îl poate avea asupra opiniei publice, folosindu-se de acesta pentru desfășurarea unor activități ce intră în sfera ilicitului penal". ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"De asemenea, instanța are în vedere caracterul conspirat în care a acționat inculpatul, care denotă o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare și tragere la răspundere penală, dar și poziția sa procesuală nesinceră, în ciuda materialului probator complex administrat în cauză. Conduita inculpatului care a negat săvârșirea faptei, în ciuda evidenței probelor, nu oferă garanții că, odată lăsat în libertate, ar adopta un comportament procesual corect", mai explică instanța. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri arestarea preventivă pentru 29 de zile a directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de procurorii DNA că a șantajat un administrator de la compania RCS/RDS. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, ce se va judeca la Tribunalul București. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Sorin Alexandrescu a fost reținut joi de procurorii anticorupție, sub acuzația de șantaj. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 16 aprilie – 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a constrâns pe Ioan Bendei, administrator la RCS/RDS să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de inculpat, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru persoana în cauză. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu, l-a amenințat pe Ioan Bendei că va începe o campanie media compromițătoare împotriva acestuia, dacă nu semnează în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia și distribuția prin satelit a programelor aparținând Antena TV Group. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"(… )în intervalul 16 aprilie 2013 – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu a constrâns, în mod repetat, partea vătămată Ioan Bendei, administrator al unei societăți comerciale, amenințând-o cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare pentru aceasta de natură a-i afecta viața personală și cariera profesională. În această modalitate, cel în cauză a urmărit să-l determine pe Ioan Bendei să semneze în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia și distribuția prin satelit a programelor aparținând Antena TV Group SA în condiții prestabilite, respectiv pe o perioadă de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica încasarea unui preț de 0,6 euro/lunar/abonat", susține DNA în referatul în care solicită judecătorilor arestarea lui Sorin Alexandrescu.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















