Home Actualitate Muncitorii romani – sclavii Occidentului

Muncitorii romani – sclavii Occidentului

DISTRIBUIŢI

Românii preferă să plece în străinătate pe baza unor contracte nesigure, decât să rămână în ţară, să muncească pe bani mai puţini, dar să ştie măcar că au siguranţa zilei de mâine. Deşi piaţa autohtonă a construcţiilor mai are nevoie de 150.000 de muncitori, potrivit Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii, peste 100.000 de români au ales să presteze în Israel, Spania, Germania şi Italia, sperând că vor fi mai bine plătiţi. Numai că -socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg- şi mulţi dintre aceşti muncitori care semnează contracte într-o limbă pe care nu o înţeleg, ajung să fie sclavi. Este şi cazul mai multor muncitori români care au lucrat pe un şantier din oraşul Essen, Germania şi nu au fost plătiţi de angajator timp de câteva luni, potrivit -Deutsche Welle-. Un subcontractant turc i-a angajat ilegal pe români ca întreprinzători privaţi, provocând o gaură în bugetul statului german de 10.000 de euro şi în buzunarul românilor de 30.000 de euro. Administraţia locală din Essen a decis să vină în ajutorul muncitorilor, fiecare dintre aceştia primind un ajutor în valoare de 200 de euro, pentru a avea măcar bani de mâncare. La un alt şantier, din Aachen, opt români au intrat în greva după ce au aflat ca sunt angajaţi cu forme ilegale, ei neştiind ca au semnat un contract în care figurau ca întreprinzători privaţi. Încurajaţi de reprezentanţii sindicatului european al muncitorilor migranţi, românii s-au adresat autorităţii pentru combaterea muncii la negru. Iar în urma controalelor efectuate, agenţii au reuşit să-l facă pe contractant să plătească cei 9.500 de euro restanţi. În prezent, 40 de români au apelat la asistenţa sindicatului pentru a recupera drepturi salariale în valoare de peste 80.000 de euro.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.