
Deși autoritățile de la București continuă să nu recunoască faptul că lipsa forței de muncă și-a făcut de mult simțită prezența, tot mai multe companii se plâng de deficit de personal. Iar idei demagogice de genul "facem burse pentru români în Italia și Spania și îi aducem înapoi" nu sunt deloc satisfăcătoare (e greu să repatriezi un muncitor oferindu-i pachete salariale la jumătate, chiar dacă acești bani au altă valoare în România, decât în alte state ale Uniunii Europene).
La o primă vedere, soluția găsită de manageri pare a fi una simplă: aducem muncitori din străinătate, cu precădere din est, întrucât costurile ar fi mai mici. Unii patroni au și procedat în acest fel, numărul permiselor de muncă pentru străini fiind în creștere în ultima lună.
Din nefericire, această modalitate nu poate fi un panaceu, ea având și efecte secundare letale pentru echilibrul economic. Despre ce ar fi vorba. Se știe că România se confruntă cu un accentuat deficit de cont curent, despre care vuiesc toate agențiile internaționale de rating. Acesta nu a mai fost acoperit anul trecut nici măcar pe jumătate din investiții străine directe, salvarea guvernanților venind de la banii repatriați de românii care muncesc în străinătate. Numai că, angajând forță de muncă din afara granițelor, ne vom confrunta cu un aspect nedorit: și aceștia vor dori să-și repatrieze veniturile obținute și economisite, anulând o importantă parte a efectelor benefice aduse de banii căpșunarilor! În final, deficitul de cont curent pe care guvernatorul Isărescu încearcă să-l calmeze și chiar să-l diminueze cu un punct procentual în anul curent ar putea zbura undeva către 15%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















