Năstase „Bombonel” se compară cu Iulia Timoșenko și-i bombăne pe socialiștii europeni

Scurta „vacanță“ penală pe care fostul premier Adrian Năstase o are de petrecut prin pușcăriile patriei se apropie, cu pași mari, de sfârșit. Magistrații Tribunalului București au stabilit că recursul la eliberarea sa condiționată va fi judecat pe 18 martie. Astfel că nu ne trebuie decât un mic efort de imaginație ca să ni-l închipuim pe „Bobonel“ tăind, zi după zi, câte o linie pe răbojul mâzgălit pe peretele celulei „confort unu sporit“ în care este cazat la „pensionul Jilava“. După care, văzând că, indiferent ce ar face, și oricum le-ar socoti, tot în mai rămân două săptămâni de pioasă „reculegere“, ni-l mai putem imagina privind o secundă în gol și urlând, apoi, din adâncul bojocilor, exact precum cătanele de altă dată: „Hai liberareeee!“. Ei nu, să nu exagerăm: o asemenea chestie nu are cum să se întâmple. ?ê?£i asta pentru că, nu-i așa, fostul nostru Prim-ministru este un intelectual rasat. Dar și un tip bine educat, pe care bona l-a învățat, din fragedă pruncie, că, indiferent de împrejurări, nu are voie să urle ca un bezmetic.
Dar parcă tot ar face-o, mai ales după ce imbecilii ăia de procurori de la DNA s-au găsit mai cum moț și au pus la îndoială calitatea de operă a științifică a lucrării „Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne și europene“.
Păi adică ce, broșurica aia copiată pe genunchi de Sorin Ovidiu Vântu era lucrare științifică, iar a lui nu? Ori te pomenești că „fratele Cămătaru“, care a fost eliberat condiționat doar pentru că i-au crescut bătături pe creier de la Sudoku, se poate compara cu el, ditamai fost premier? Bine măcar că l-au apreciat magistrații de la Judecătorie, care au recunoscut că pentru cartea aia nenorocită a muncit câte opt și mai apoi câte zece ore pe zi. Ce mai, muncă de salahor, nu alta. Noroc că i-a rămas la dispoziție blogul personal, în fața căruia se poate spovedi mai ceva ca în fața unui psihanalist. Așa se face că, de curând, de parcă s-ar fi întins comod pe canapeaua psihoterapeutului, Adrian Năstase a început să-și plângă de milă, de unul singur, dar ascultat, indiscret de toți admiratorii. De curând, el n-a oferit încă o nouă mostră de politichie, extrasă direct „din puțul“ gândirii lui abisale. Mostră care a botezat-o simplu, „Interviu cu Iulia Timoșenko“. Lovind „cu mantă“ după cum îi place să spună bunul lui prieten Marian Vanghele, pușcăriașul Adrian Năstase, alias „Deținutul N0049“, ne anunță că „În ultimul număr al revistei «Politique internationale» (nr.138/2012-2013), am citit un interviu amplu cu Iulia Timoșenko, intreviu având titlu «Prizionera din Kiev»“. ?ê?£i ce a aflat „Bombonel“ din acel interviu? Că el însuși poate fi considerat o „copie la indigou“, un soi de „Alter ego“ al fostei „doamne de Fier“ a Ucrainei. Concret „N 0049“ ne mai povestește că „În interviu, Iulia Timoșenko explică rațiunea principală a încarcerării sale – împiedicarea ei de a participa la viața politică și, în primul rând, la alegerile parlamentare din octombrie 2012 (nu știu de ce îmi sună cunoscut !)“. Păi bineânțeles că-i sună cunoscut, din moment ce el înșuși nu pierde nici o ocazie de a a se văicări că a fost trimis „la Mititica“ doar pentru a fi îndepărtat de viața politică.
 
O smetie stângii europene

Exact acum, când pe USL s-au „umflat mușchii“ îndeajuns de mult cât să sară la gâtul coanei Europa, dar și când actualul Premier Victor Ponta bate pe la ușile socialiștilor europeni, de unde speră să obțină cine mai știe ce sprijin, Adrian Năstase nu face nimic altceva decât să se rățoiască, în cel mai subtil mod, crede el, chiar la colegii socialiști. Sau, după cum spune el, exact cu vorbele sale: „Fostul premier ( Iulia Timoșenko) se referă, din nou, la Revoluția portocalie de la Kiev, din 2004, considerând că «în viitor, istoricii vor studia Revoluția portocalie în aceeași manieră în care sunt studiate astăzi insurecția de la Budapesta, primăvara la Praga sau mișcarea solidaritatea în Polonia». Nu vreau să comentez pentru Ucraina, dar pentru România, «Revoluția portocalie» din 2004, a reprezentat, în opinia mea, o paranteză de istorie care a avut, de altfel, reverberații și în România. Ea subliniază apăsat apartenența sa la Partidul popular european și menționează legăturile sale politice cu SUA, Marea Britanie, Spania sau Letonia. Ceea ce mi se pare interesant, în cazul Iuliei Timoșenko, este solidaritatea arătată de dreapta europeană și anumite zone supuse lobiului ucainean din SUA față de fostul premier, acuzat de serioase fraude economice“. Ei bine, și ce-i cu asta? Păi este, pentru că, Năstase „Bombonel“ se vaită că „în condiții similare“ stânga europeană stă „de lemn Tănase“. Cum adică similare? Să înțelegem de aici că și fraudele de care a fost acuzat el însuși, sunt la fel de „serioase“? Păi, ce să mai înțelegem? Că, până acum el însuși, împreună cu armata sa de avocați care l-au reprezentat în fața justiției, a spus mereu, tare și răspicat, că este nevinovat. Ei, vinovat sau nu, Adrian Năstase știe una și bună: că „stânga europenă, în condiții similare, este incapabilă să reacționeze, fiind paralizată în fața reprezentanților remanenți ai revoluției portocalii din (de exemplu) România“. Care reprezentanți remanenți? Ei bine, asta nu ne mai spune „Bombonel“. Dar aproape că am putea paria, sută la sută că are în vedere pe actualul nostru președinte, despre care vrea să ne convingă că, mai ceva ca Napoleon Bonaparte,  a ajuns să domină întreaga Europă vestică.

Vasile Surcel