
Afaceristul Nelu Iordache, patronul firmei de construcții Romstrade, va fi judecat pentru deturnare de fonduri europene, delapidare, falsuri și spălare de bani în cazul execuției primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad. Suma pe care procurorii DNA au stabilit că a intrat în circuitul de spălare a banilor prin firmele lui Iordache atinge 25 de milioane de lei, se arată în materialul de urmărire penală trimis Tribunalului București. Procesul lui Nelu Iordache, judecat în stare de arest, va începe pe 20 mai.
Potrivit rechizitoriului, firma lui Iordache a încasat de la CNADR 31.519.960 de lei, proveniți din fonduri europene, pentru execuția primului tronson din autostradă, în lungime de 22 de kilometri. Nelu Iordache a folosit însă banii în alte scopuri, pentru achitarea unor datorii la compania aviatică BlueAir și pentru achiziția unor terenuri, pe baza unor antecontracte fictive de vânzare cumpărare.
Suma încasată "a fost utilizată, în realitate, pentru achitarea unor datorii restante ale societății Romstrade SRL, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar". O parte din bani au astupat găuri de 9.724.780, inclusiv la compania aeriană low-cost, aflată acum în faliment.
"Pentru a crea o aparență de legalitate a retragerilor, inculpatul Iordache Nelu a semnat personal 7 dintre aceste contracte, iar în ceea ce privește alte 20 de operațiuni comerciale ce nu au legătură cu proiectul construirii autostrăzii, Iordache Nelu i-a instigat pe unii angajați ai SC Romstrade SRL să falsifice documente justificative", au arătat procurorii în rechizitoriu.
În plus, alte sume din contractul de execuție al autostrăzii au mai fost folosite de Nelu Iordache pentru dobânzi și comisioane restante la un contract de credit, dar și pentru plata diverselor taxe notariale, funciare, materiale și lucrări de execuție al unui complex de locuințe în comuna Adunații Copăceni. În plus, afaceristul ar fi înșelat BCR, obținând un credit de 15,7 milioane de euro, cu acte false. Pentru a disimula tranzacțiile, Nelu Iordache a rulat banii, pe baza unor facturi fictive, prin mai multe societăți, au mai arătat procurorii.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















