Toţi agenţii economici din zona comercială Europa controlaţi de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au fost amendaţi pentru nerespectarea legislaţie privind comercializarea produselor, a anunţat vineri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti şi colegii lor din Ilfov, împreună cu poliţişti au verificat între 9 şi 11 ianuarie, modul în care comercianţii din zonele Europa, Doraly şi Dragonul Roşu (din cartierul Colentina) respectă prevederile legale privind comercializarea produselor.
La complexul comercial Europa au fost controlaţi 21 de operatori economici, aceştia fiind amendaţi cu 29.500 de lei pentru nerespectarea modului de comercializare a produselor textile, a încălţămintei şi a produselor electrocasnice. Totodată, inspectorii au dispus oprirea temporară de la comercializare pentru produse în valoare totală de 213.000 de lei.
De asemenea, reprezentanţii ANPC au efectuat verificări similare la 12 agenţi economici din complexele comerciale Doraly şi Dragonul Roşu, şase dintre aceştia fiind amendaţi cu 18.500 de lei. Inspectorii au dispus şi oprirea temporară de la comercializare pentru produse în valoare de 9.446 de lei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















